Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat că, în şedinţa Biroului Permanent, a solicitat conducerii Camerei să clarifice dacă Liviu Dragnea a fost la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în calitate de reprezentant al Parlamentului şi cine a suportat cheltuielile deplasării, având în vedere că acest for aprobase un memorandum intern pentru finanțarea vizitei.
”Astăzi (vineri – n.r.), în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, am solicitat în numele grupului parlamentar PNL să se clarifice dacă domnul Dragnea a avut un mandat de reprezentare din partea Camerei Deputaţilor cu ocazia vizitei pe care a desfăşurat-o în Statele Unite, în perioada 17-21 ianuarie”, a afirmat Cătălin Predoiu, la finalul şedinţei, citat de news.ro.
Vicepreşedintele Camerei a susţinut că liberalii doresc să ştie dacă Liviu Dragnea a fost în SUA ca reprezentat al Camerei Deputaţilor şi cine a suportat cheltuielile.
”S-a stabilit ca această discuţie să aibă loc la viitorul Birou Permanent al Camerei Deputaţilor, când vom primi şi răspunsurile din partea preşedintelui Camerei şi a staff-ului Camerei Deputaţilor. Aşteptăm cu interes aceste explicaţii pentru că este interesată şi opinia publică, nu numai PNL, ca lucrurile să fie transparente şi ca ceea ce s-a promis de către preşedintele Camerei, domnul Dragnea, respectiv o activitate profesionistă şi transparentă a Camerei Deputaţilor, să devină o realitate”, a completat Cătălin Predoiu.