Turcan: Raportul MCV arată că Justiția trebuie ferită în continuare de presiunile PSD și ALDE

vocea.biz / 25.01.2017
Turcan: Raportul MCV arată că Justiția trebuie ferită în continuare de presiunile PSD și ALDE

Raportul MCV arată că trebuie luptat în continuare pentru a feri Justiția de presiunile politice ale PSD și ALDE, crede președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, potrivit unei declarații de presă.

”Planul coaliției PSD-ALDE de a-i face scăpați pe protejații politici face un rău uriaș României, pentru că transmite mesajul că progresele înregistrate de țara noastră nu sunt ireversibile. Tocmai această atitudine a PSD-ALDE ține România într-o monitorizare care ne stigmatizează ca țară. Dacă PSD și ALDE s-ar abține de la subminarea Justiției, mecanismul ar fi probabil ridicat mult mai repede”, a mai declara Turcan.

Modificările legislative menite în mod clar să slăbească sau să reducă domeniul de aplicare al infracţiunii de corupţie sau care au reprezentat o provocare majoră la adresa independenţei sau eficacităţii DNA ar atrage după sine reevaluarea progreselor realizate, avertizează Comisia Europeană în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, potrivit news.ro. Documentul arată că adoptarea celor două OUG puse în consultare publică de Guvern în 18 ianuarie trebuie privite din acest punct de vedere. Comisia precizează că atacurile puternice îndreptate împotriva magistraţilor şi a sistemului judiciar de către mass-media şi politicieni rămân o ameninţare serioasă pentru ireversibilitatea luptei anticorupţie.

De asemenea, raportul Comisiei Europene privind România făcut public miercuri consemnează că Parlamentul a redeschis periodic discuţiile privind legislaţia care defineşte conflictul de interese şi incompatibilităţile pentru funcţionarii publici şi, alături de alte instituţii a opus rezistenţă la aplicarea rapoartelor ANI, chiar şi când acestea au fost confirmate de instanţe judecătoreşti.

Citește și...