Guvernul salută raportul Comisiei Europene privind MCV pe care îl consideră a fi bun, confirmând existenţa unui incontestabil parcurs pozitiv al evaluărilor sistemului judiciar român şi indicând o perspectivă clară de încheiere a monitorizării, a declarat, la Palatul Victoria, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, citată de news.ro.
Ea a mai spus că Guvernul va continua să lucreze cu CE pentru a limita caracterul general al unora dintre recomandări care ”nu reflectă întocmai progresele României aşa cum au fost ele certificate de rapoartele pozitive anterioare cât şi de prezentul raport”.
”Salutăm recunoaşterea progreselor majore ale României privind mai multe aspecte legate de MCV şi vă asigurăm că noi vom continua să lucrăm cu CE pentru a limita caracterul general al unora dintre astfel de recomandări care nu reflectă întocmai progresele României aşa cum au fost ele certificate de rapoartele pozitive anterioare cât şi de prezentul raport. Vom continua să implementăm recomandările care acoperă acţiuni care sunt deja în curs de operaţionalizare sau cele care au o perspectivă temporală intrinsecă şi care se referă, de exemplu, la implementarea strategiei anticorupţie 2016-2020”, a mai spus ministrul delegat.
”În perioada următoare vor exista contactele care sunt normale la nivelul experţilor din Ministerul Justiţiei care este liderul de filă în acest dosar. Noi, la Ministerul de Externe şi prin portofoliul pe care îl coordonez pe Afaceri Europene, asigurăm coordonarea pe linia diplomatică pentru a atinge acest obiectiv important pentru România, dar Ministerul Justiţiei este liderul de filă. Considerăm că astfel de înţelegeri trebuie să ducă la a stabili foarte clar un calendar cu obiective clare şi predictibil de îndeplinire a acestor obiective”, a declarat Birchall.
Ministrul a adăugat că ”raportul a fost unul bun confirmând existenţa unui incontestabil parcurs pozitiv al evaluărilor sistemului judiciar român”, dar mai important este că se vorbește despre finalizarea mecanismului.
”Însă, elementul cheie al raportului constă în aceea că dincolo de aprecierile pozitive, Comisia indică o perspectivă clară de finalizare a acestui Mecanism prin intermediul continuării şi consolidării accelerate a reformelor, formulând în acest sens 12 recomandări. Se introduce conceptul de finalizare a fiecărei condiţionalităţi în parte prin îndeplinirea celor 12 recomandări. Închiderea tuturor condiţionalităţilor va duce la finalizarea acestui mecanism”, a subliniat Birchall.
Birchall a transmis punctul de vedere al Guvernului într-o declarație de presă, fără a răspunde la întrebările jurnaliștilor, în condițiile în care în documentul Comisiei Europene se atrage atenția asupra celor două proiecte de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea Codului penal.
Modificările legislative menite în mod clar să slăbească sau să reducă domeniul de aplicare al infracţiunii de corupţie sau care au reprezentat o provocare majoră la adresa independenţei sau eficacităţii DNA ar atrage după sine reevaluarea progreselor realizate, avertizează Comisia Europeană în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, potrivit news.ro. Documentul arată că adoptarea celor două OUG puse în consultare publică de Guvern în 18 ianuarie trebuie privite din acest punct de vedere. Comisia precizează că atacurile puternice îndreptate împotriva magistraţilor şi a sistemului judiciar de către mass-media şi politicieni rămân o ameninţare serioasă pentru ireversibilitatea luptei anticorupţie.
De asemenea, raportul Comisiei Europene privind România făcut public miercuri consemnează că Parlamentul a redeschis periodic discuţiile privind legislaţia care defineşte conflictul de interese şi incompatibilităţile pentru funcţionarii publici şi, alături de alte instituţii a opus rezistenţă la aplicarea rapoartelor ANI, chiar şi când acestea au fost confirmate de instanţe judecătoreşti.