Bugetul pe 2017 va fi aprobat de Guvern abia vineri, într-o ședință specială

vocea.biz / 25.01.2017
Bugetul pe 2017 va fi aprobat de Guvern abia vineri, într-o ședință specială

Premierul Sorin Grindeanu a precizat, miercuri, la începutul ședinței de guvern, că bugetul de stat pe 2017 va fi aprobat abia vineri, urmând să fie transmis apoi Parlamentului pentru dezbatere și adoptare. Amânarea survine discuțiilor care au avut loc marți între președintele PSD, Liviu Dragnea, premier și miniștrii.

”Mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi făcut în ultimele zile, ceea ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore merită apreciat. Tocmai de aceea astăzi putem să venim în şedinţa de guvern cu nota privind limitele de cheltuieli revizuite”, le-a spus prim-ministrul Sorin Grindeanu miniştrilor, citat de news.ro.

El a subliniat că apreciză faptul că miniştrii, pe bugetele pe care le au la ministerele lor, au prevăzut cheltuieli pe programele prinse în programul de guvernare.

”Acesta a fost rostul acestor discuţii din ultimele 24 de ore, astfel încât tot ceea ce noi am promis în programul de guvernare pe anul bugetar 2017 să se regăsească şi în bugetele dumneavoastră”, a arătat Grindeanu.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, remis Vocea.biz, pe agenda de miercuri a ședinței figurează o notă privind limitele de cheltuieli revizuite, propuse pentru ordonatorii principali de credite în vederea elaborării proiectului de buget pentru anul 2017 și a estimărilor pentru perioada 2018-2020.

De asemenea, sunt patru proiecte de ordonanțe de urgență, niciuna nu se referă însă la grațiere sau modificarea codului penal:

  • Proiect de ordonanță de urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
  • Proiect de ordonanță de urgență privind prorogarea termenului de depunere a declarațiilor fiscale și de plată a creanțelor fiscale scadente la 25 ianuarie 2017
  • Proiect de ordonanță de urgență pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii
  • Proiect de ordonanță de urgență privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a Programului de susținere a internaționalizării operatorilor economici români, cu finanțare de la bugetul de stat

Citește și...