Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, la Antena 3, că prin legea graţierii nu scapă nici autorii faptelor de corupţie, nici cei ai infracţiunilor cu violenţă, iar în ceea ce priveşte recuperarea prejudiciilor în acest caz, există un termen de un an în care banii trebuie returnaţi statului. El a remarcat că în cazul faptelor comise de funcţionari publici, în România nu există varianta măsurilor administrative, aceştia fiind trimişi direct la închisoare, scrie News.ro.
“S-a spus că este o lege dată prin care corupţii ar ieşi din închisoare. Minciună. Cele patru fapte definite de Convenţia Europeană, darea de mită, luarea de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, sunt trecute la excepţii. Deci nu are efect legea asupra acestor fapte. Legea graţierii nu are efecte asupra lor. Toate infracţiunile cu violenţă, tâlhărie, furt, viol, pedofilie, crimă, omor, sunt vreo 50 de excepţii. Nu ies aceşti oameni din închisoare”, a precizat Dragnea.
El a negat că cei graţiaţi nu ar mai trebui să plătească prejudiciile create statului, dar a dat ca exmplu situaţia din UE, unde condamnările cu închisoarea sunt mult mai mici.
“S-a vorbit şi despre prejudiciu. Că pleacă acasă cu prejudiciile. Nu este adevărat. Prejudiciul trebuie stabilit şi dat statului. În termen de un an de zile. M-am uitat pe nişte evidenţe. În UE, media pe condamnaţi este de şapte – nouă luni. La noi media este de şapte ani. La noi s-a sărit peste măsurile administrative. Foarte multe fapte ale unui funcţionar public, de exemplu, la noi nu sunt sancţionte cu măsuri administrative, ci omul este trimis direct la închisoare”, a explicat Liviu Dragnea.
El a susţinut că pentru furturile foarte mici ar trebui să se aplice graţiere, în cazul în care nu este vorba despre recidivă.