Iohannis a declanşat procedurile pentru organizarea unui referendum pe tema justiției

Vocea.biz / 24.01.2017
Iohannis a declanşat procedurile pentru organizarea unui referendum pe tema justiției

Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat, marți dimineața, procedura pentru organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.

“Marţi, 24 ianuarie a.c., Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”, informează Administraţia Prezidenţială.

Scrisoarea pe tema referendumului a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere, solicitând consultarea Parlamentului cu privire la problema sus menţionată.

“Referitor la declanşarea unui referendum naţional a fost informat şi Prim-ministrul României, domnul Sorin Mihai Grindeanu”, mai spune Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat luni că va demara procedura pentru un referendum național pe tema grațierii și a Codului penal.

”Voi începe demersurile pentru un referendum, referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor putea să spună dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu. Fiindcă, atunci când au votat, aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD. Și atunci, dacă guvernanţii au făcut o temă din asta, vor trebui să suporte votul popular pe această temă”, a anunțat Iohannis.

Șeful statului a spus că a văzut tot felul de aberații potrivit cărora oamenii care au ieșit în stradă să protesteze față de ordonanțele privind grațierea și Codul penal ar da lovitură de stat și ar face mineriade.

”În aceste zile, mai ales ieri, au avut loc proteste. Oamenii indignaţi au ieşit în stradă să protesteze împotriva acestor încercări de a modifica prin Ordonanţe de urgenţă legislaţia penală. Am auzit fel şi fel de aberaţii. Imediat după ce au ieşit oamenii în stradă, activişti agitaţi şi agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că este o nouă mineriadă – auzi, aberație – , este lovitură de stat. Cetățenii, să dea lovitură de stat? Nu, politicienii dau lovitura de stat, doar că nu dau lovitura de stat, dau lovitura de graţie statului de drept din România”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Potrivit articolului 90 din Constituție, ”preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”. Potrivit legii, referendumul este valid dacă prezența este de 30%.

Duminică seara, întors din SUA după învestirea președintelui Donald Trump, liderul PSD Liviu Dragnea a reacționat pe Facebook față de protestele care au avut loc în toată țară, inclusiv la sediul central al PSD din Kiseleff, comparând manifestațiile cu mineriadele și cu ”un început de lovitură de stat” coordonată de șeful statului care a fost prezent în Piața Universității din București.

 

Citește și...