Mircea Cărtărescu, atac dur la adresa parlamentarilor şi membrilor Guvernului Grindeanu

Bogdan Buburuz / 23.01.2017
Mircea Cărtărescu, atac dur la adresa parlamentarilor şi membrilor Guvernului Grindeanu

Scriitorul Mircea Cărtărescu lansează un atac dur la adresa parlamentarilor români şi a membrilor Guvernului, pe care îi numeşte “semi-oligofreni și semi-analfabeți”.

Într-o postare pe contul său de pe reţeaua de socializare Facebook, Mircea Cărtărescu spune că preşedintele României, Klaus Iohannis, trebuie sprijinit în această perioadă.

“Poporul român n-a ales parlamentul ăsta de hoți, nici guvernul ăsta de semi-oligofreni și semi-analfabeți. El a votat pentru o viață mai bună și mai demnă, nu pentru o mafie spoliatoare care vrea acum să scape de pușcărie. Iar acum oamenii sunt în stradă și acolo vor rămâne până va trece pericolul unor legi făcute pentru cei care le dau. L-am subestimat pe președintele Iohannis, se vede acum că e un om de stat care cunoaște interesele României și ale românilor. Nu avem un alt pol politic în stare să se opună hoților. Președintele trebuie sprijinit acum, în perioada asta, ca garant al unei justiții libere”, a scris Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu s-a arătat, în trecut, un susţinător al Guvernului condus de Dacian Cioloş, notând că a fost singurul guvern postdecembrist de care s-a simţit reprezentat pe deplin.

Citește și...