Premierul Sorin Grindeanu a cerut primul raport despre incendiul din Clubul Bamboo chiar în aeroport, la revenirea în ţară

Anca Miklos / 22.01.2017
Premierul Sorin Grindeanu a cerut primul raport despre incendiul din Clubul Bamboo chiar în aeroport, la revenirea în ţară

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut primul raport despre intervenţia din Clubul Bamboo chiar pe aeroport, la revenirea în ţară. Acesta s-a întâlnit duminică, 22 ianuarie în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă cu vicepremierul Sevil Shhaideh și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, pentru a i se prezenta situația la zi cu privire la cele mai importante evenimente care au avut loc între 18 și 22 ianuarie, perioadă în care conducerea operativă în cadrul Guvernului a fost realizată de către vicepremierul Sevil Shhaideh.

“Astfel, prim-ministrul s-a interesat îndeaproape despre cum a decurs Planul Roșu de Intervenție care a fost activat în urma incendiului de la Clubul Bamboo din Capitală și a cerut detalii legate de starea de sănătate a persoanelor care au avut nevoie de spitalizare în urma tragediei. Și pe această cale, prim-ministrul a transmis mulțumiri celor 260 de pompieri care au intervenit pentru stingerea incendiului, personalului medical și tuturor acelora care au depus eforturi pentru salvarea vieților celor afectați de incendiu”, se arată într-un comunicat transmis presei de Guvern.

De asemenea, premierul a fost informat cu privire la măsura dispusă de Ministerul Afacerilor Interne prin care, în perioada 21-30 ianuarie 2017, conducerile inspectoratelor pentru situații de urgență județene București/ Ilfov vor desfășura acțiuni de recunoaștere și acțiuni de control la obiective/ operatori economici ce desfășoară activități cu public numeros — cluburi și discoteci — conform Planului elaborat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Totodată, prim-ministrul a primit detalii și cu privire la cele 162 controale desfășurate în această noapte la operatori economici din categoria menționată, unde au fost aplicate 118 amenzi, în cuantum de 203.000 lei, pentru nerespectarea reglementărilor pe linia apărării împotriva incendiilor.

În acest context, prim-ministrul Sorin Grindeanu a cerut întocmirea unui raport scris cu privire la toate măsurile care au fost luate și care urmează a fi dispuse și a subliniat nevoia ca toate structurile MAI care sunt implicate în ancheta deschisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București să acorde tot sprijinul necesar astfel încât aflarea adevărului să se facă în cel mai scurt timp.

‘Este obligatoriu să luăm absolut toate măsurile necesare astfel încât istoria să nu se mai repete și adevărul să iasă la lumină’, a declarat prim-ministrul Sorin Grindeanu.

Citește și...