Europarlamentarul român Ioan Mircea Pașcu a fost ales din nou vicepreședinte al Parlamentului European. Pașcu, votat de 517 europarlamentari, obține astfel al doilea mandat de vicepreședinte al PE.
Imediat după anunțarea votului, Ioan Mircea Pașcu a ținut să remarce faptul că a fost votat de toți europarlamentarii români, indiferent de culoarea politică.
”A fost o zi destul de lungă, cu negocieri între grupurile politice, unele mai pe față, altele mai puțin pe față. Am primit sprijinul tuturor delegaților români indiferent de culoarea politică, ceea ce este de bun augur. Au mai fost și alții care și-au anunțat sprijinul și iată că România are o poziție extrem de importantă în Parlamentul European”, a declarat Ioan Mircea Pașcu pentru Antena3.
Italianul Antonio Tajani, candidatul Partidului Popular European (PPE), a câştigat marți seara alegerile pentru preşedinţia Parlamentului European.