Dacian Cioloş: “Domnule Dragnea, domnule Grindeanu, nu duceți România înapoi în anii ’90”

Anca Miklos / 18.01.2017
Dacian Cioloş: “Domnule Dragnea, domnule Grindeanu, nu duceți România înapoi în anii ’90”

Fostul premier al României, Dacian Cioloş susţine că modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală dar şi graţierile nu fac altceva decât să întărească suspiciunea maselor legate de aceste demersuri.

Într-o postare  pe pagina personală de Facebook, Cioloş a precizat că “principalul obiectiv a fost și rămâne acela de a se face scăpaţi de efectele legii penale”.

„Prin felul în care a fost făcut azi, demersul grațierii/amnistiei, în orice formă sau moment va fi el promovat, creează suspiciunea că obiectivul central al guvernării PSD-ALDE este altul :

Nu bunăstarea românilor, așa cum au clamat înainte și după alegeri,

Nu interesul public, cetățenii sau mediul economic,

Nu interesul României într-un context geostrategic foarte dificil.

Principalul obiectiv a fost și rămâne acela de a se face scăpaţi de efectele legii penale. Nimic altceva nu contează, niciun sacrificiu nu e prea mare: cetățenii care respectă legea, ţara, credibilitatea ei, statutul european al României. Toate pot fi sacrificate peste noapte pentru ca o mână de indivizi să scape de lege. Simplu și cinic”, a scris Cioloş.

Acesta a mai precizat că schimbările operate arată de fapt “dispreț față de cetățeni” şi că motivele invocate pentru acestea sunt de fapt  un “pretext pentru a discredita politicile anticorupție în România”.

“Reglementările introduse pe furiș nu arată decât dispreț față de cetățeni. Maniera duplicitară în care este folosită problema supra-aglomerării penitenciarelor, ca pretext pentru a discredita politicile anticorupție în România, este inacceptabilă.

Domnule Dragnea, domnule Grindeanu, nu duceți România înapoi în anii ’90. O Românie normală este România domniei legii, nu a bunului plac, nu a loviturilor de forță sau aranjamentelor oculte.”, a mai adăugat tehnocratul.

Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la 7 la 3 ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.

Citește și...