Președinția face luni precizări în legătură cu informațiile neoficiale apărute în presă potrivit cărora Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu au fost invitați la ceremonia de învestire a președintelui-ales al SUA Donald Trump transmițând că singurul care reprezintă România este ambasadorul român la Washington, George Maior.
”Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor președinți, șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe șefii de stat și guvernele lor la evenimentele de învestitură. Nicio delegație străină, cu atât mai puțin șefi de stat sau de guvern, nu este, potrivit acestei cutume, invitată oficial cu această ocazie”, precizează Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă.
Președinția continuă explicațiile: ”Această regulă a fost reconfirmată explicit și cu ocazia învestirii Președintelui Donald Trump, astfel cum a fost subliniat în invitația trimisă de către Departamentul de Stat, în numele Comitetului Congresional Comun privind Ceremoniile Inaugurale, tuturor misiunilor diplomatice din Washington”.
Ca atare, Administrația Prezidențială transmite că orice delegație străină care participă la evenimente nu reprezintă oficial statul român. ”Delegații formate din reprezentanți ai unor instituții sau partide care participă la evenimente organizate în marja ceremoniilor oficiale inaugurale nu reprezintă oficial statul român. România va fi reprezentată, conform practicii amintite, de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii”.,