Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a afirmat, luni seară, că invitaţia la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA a venit de la Comitetul de organizare. El nu a menţionat în ce calitate a primit invitaţia şi a ironizat precizările Administraţiei Prezidenţiale pe acest subiect, spunând că el totuşi “se încăpăţânează” să meargă, scrie news.ro.
“Nu înţeleg de ce e atâta supărare pe marginea acestei invitaţii. E un eveniment important, la care am primit o invitaţie şi am decis să o onorez, şi eu, şi premierul. (…) Eu am primit acea invitaţie de la Comitetul de organizare a acelui eveniment, pentru că, neexistând o administraţie în mod oficial, singura structură care face aceste invitaţii tuturor celor pe care vrea să îi aibă acolo în aceste zile este acest comitet şi am primit de la acest comitet o invitaţie, transmisă de vicepreşedintele comitetului. Nu înţeleg de ce atâta supărare”, a spus Dragnea.
El a comentat şi precizările Administraţiei Prezidenţiale pe această temă: “Am înţeles că nu pot să reprezint statul român. Dacă cineva o să mă întrebe acolo de vorbă, probabil că o să-mi fac ceva curaj şi o să răpund. Cred că nu este interzis”.
Întrebat în ce calitate a primit această invitaţie, având în vedere că invitaţia este trimisă în nume personal de un vicepreşedinte al Comitetului, Dragnea nu a dorit să comenteze.
“Este un eveniment important şi eu chiar nu vreau să îl duc în derizoriu, indiferent de supărările unuia sau altuia. (…) Nu vreau să mai comentez despre asta. Am înţeles ce a spus şi Administraţia Prezidenţială. Cu toate acestea, eu mă încăpăţânez să merg”, a spus liderul PSD.
Liviu Dragnea a confirmat că deplasarea în SUA va fi plătită de către Camera Deputaţilor.
Preşedinţia a precizat, luni, că practica Statelor Unite la ceremonia de inaugurare a preşedinţilor prevede că alte ţări sunt reprezentate doar la nivel de ambasador, nefiind invitaţi şefi de stat sau de Guvern, motiv pentru care România va fi reprezentată de către ambasadorul român la Washington, George Maior.
Reacţia Preşedinţiei a fost transmisă după ce Camera Deputaţilor a aprobat deplasarea lui Liviu Dragnea în SUA pentru a participa la ceremonia de preluare a mandatului de către Donald Trump.
Secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu (PSD), a anunţat că preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, a fost invitat să participe la ceremonia de învestire a noului preşedinte al SUA, Donald Trump, Biroul Permanent al Camerei aprobând în unanimitate deplasarea liderului social-democrat, în perioada 17 – 21 ianuarie.
Invitaţia primită de Liviu Dragnea este semnată de vicepreşedintelui Comitetului de inaugurare, Elliott Broidy. În invitaţia transmisă lui Liviu Dragnea, Elliott Broidy scrie că va fi “plăcerea” lui de a-l invita pe acesta ca oaspete al său la acest eveniment. Programul vizitei prevede un dejun privat cu demnitari străini, miercuri, participarea la un concert, joi, precum şi o cină oferită “la care îşi vor face apariţia” şi Donald Trump şi vicepreşedintele său. Vineri va avea loc ceremonia de depunere a jurământului, parada inaugurală şi un bal, la care va veni şi Donald Trump.
Elliott Broidy este vicepreşedinte al Comitetului de inaugurare şi membru al Partidului Republica, pentru care a strâns fonduri în timpul campaniei electorale. El este om de afaceri. În 2009, a pledat vinovat într-un dosar în care era acuzat de dare de mită şi a plătit o cauţiune de 48 de milioane de dolari pentru a evita închisoarea.
Şi premierul Sorin Grindeanu a primit o invitaţie pentru a participa, la Washington DC, la ceremonia de învestire a celui de-al 45-lea preşedinte al SUA, Donald Trump, şi la evenimentele conexe prilejuite de acest moment. Sorin Grindeanu a declarat, luni, pentru News.ro că este posibil să meargă la aceste evenimente.