Fostul deputat Elena Udrea a comentat joi, pe Facebook, că suspendarea prim-adjunctului SRI Florian Coldea şi ancheta internă împotriva acestuia sunt un prim pas în ”procesul de deparazitare a României”. Udrea susține că trebuie să urmeze repararea abuzurilor comise de “sistemul represiv construit de acesta şi de apropiaţi”.
Ea a amintit că în 30 ianuarie 2015 a spus pentru prima dată că “există un general SRI, Coldea, care conduce România, prin teroarea cătuşelor din mâna lui Kovesi”, și că demersurile acestora împotriva ei i-au blocat viața și cariera.
”Acum fix doi ani, pe 30 ianuarie 2015, am spus în fatidicul interviu de la Hotnews, pentru prima dată, că există un general SRI, Coldea, care conduce România, prin teroarea cătuşelor din mâna lui Kovesi. Că cei doi acţionează mafiot, că sunt beneficiari de bunuri şi avantaje în mod ilegal, că au relaţii nepermise chiar ilegale cu oameni de afaceri şi politicieni, că intervin în afaceri, politică, decid cine conduce instituţiile, cine candidează, cine câştigă alegerile, cine e liber cine nu etc. A doua zi au urmat 7 cereri, de reţinere şi arestare preventivă, într-o reacţie furibundă a celor doi, denumiţi Binom de către Ion Cristoiu în lunile care au venit. M-au băgat 8 zile apoi încă 72 în puşcărie, au încercat să mă mai aresteze o dată, a treia oară, după 6 luni după ce mă eliberaseră…Mi-am petrecut ultimii doi ani între DNA şi ICCJ, mi-au făcut cinci dosare penale, mi-au blocat cariera şi viaţa…”, a scris Udrea pe Facebook.
Ea susţine că acum se dovedeşte că a avut dreptate şi că demiterea lui Coldea este începutul. Totodată, Udrea crede că ce se întâmplă este o lecţie pentru cei care cred că sunt atât de puternici încât nimic nu li se poate întâmpla.
“Dacă cei care erau în drept să reacţioneze la dezvăluirile mele ar fi avut curaj să o facă, România nu pierdea doi ani şi nu ajungea în criza de democraţie şi stat de drept în care se află acum. Sigur, mai bine mai târziu decât niciodată. Demiterea lui Coldea este începutul. Trebuie să urmeze repararea abuzurilor comise de sistemul represiv construit de acest om şi cei de lângă el, care au făcut mai mult rău ţării decât oricare politician de după Revoluţie. Procesul de deparazitare a României abia a început şi sper să nu fie falsificat de cei care cred că Sistemul trebuie să funcţioneze la fel, doar că altfel populat şi în folosul lor. PS. Ce se întâmplă e o lecţie pentru cei care cred că sunt atât de puternici încât nimic nu li se poate întâmpla – e o vorba englezească “Power is a fickle mistress” – Puterea este o amantă nestatornică (n.r.)”, a concluzionat Elena Udrea.
Serviciul Român de Informaţii (SRI) a anunţat joi că la nivelul serviciului a fost constituită o comisie de verificare, până la finalizarea acestora, prim-adjunctul SRI, Florian Coldea, fiind pus la dispoziţia directorului structurii.
“În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificari preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului. (…) Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea, a transmis SRI.
Atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii au fost preluate de către Directorul SRI, Eduard Hellvig.