Prefecţi noi în judeţele Prahova, Giurgiu şi Mehedinţi

Bogdan Buburuz / 12.01.2017
Prefecţi noi în judeţele Prahova, Giurgiu şi Mehedinţi

Executivul a adoptat în ședința de Guvern de joi o serie de hotărâri privind încetarea exercitării unor funcții publice de prefect sau subprefect, precum şi numiri, cu caracter temporar, în aceste funcții publice.

Astfel, premierul Sorin Grindeanu i-a demis pe prefecţii din judeţele Giurgiu şi Prahova, Zorinel Niculcea respectiv Daniel Grigoraş. Cei doi au fost înlocuiţi de Nina-Carmen Crişu şi respectiv Ioana-Mădălina Lupea. Aceasta din urmă a ocupat până acum funcţia de subprefect al judeţului Prahova.

De asemenea, printr-o hotărâre de Guvern, Drăghiea Nicolae a fost numit din funcția publică de inspector guvernamental în funcția publică de prefect al județului Mehedinți.

Începând de joi, fostul prefect al judeţului Girugiu, Zorinel Niculcea, a fost numit în funcţia publică de inspector guvernamental.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, sâmbătă, că îi cere premierului Sorin Grindeanu să îl demită pe prefectul judeţului Giurgiu, Zorinel Niculcea, după ce, în urmă cu două zile, l-a căutat la telefon timp de trei ore şi acesta “a fost de negăsit”.

Citește și...