Iohannis despre ”gaura” din buget: Nu a plecat nimeni cu banii acasă. E bine să o luăm încet cu anchetele în Parlament

vocea.biz / 11.01.2017
Iohannis despre ”gaura” din buget: Nu a plecat nimeni cu banii acasă. E bine să o luăm încet cu anchetele în Parlament

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la finalul întâlnirii cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul Finanțelor Viorel Ștefan, că subiectul celor 10 miliarde de lei a fost abordat în trecere, și că este evident că nu e vorba despre nicio ”gaură” în buget, ci despre venituri nerealizate, el transmițând Parlamentului să o ia mai încet cu anchetele.

”Am discutat foarte pe scurt această chestiune. Din motive pe care nu le cunosc s-a vehiculat inițial această sintagmă >, ceea ce nici nu poate fi vorba. Este vorba de o sumă care nu s-a realizat, pur și simplu, la încasări, din motive pe care vor trebui să le explice alții, nu eu, cei care au guvernat, dar cert este că nu a plecat nimeni cu banii acasă și în această etapă e important să se lucreze foarte, foarte serios pe bugetul 2017. Eu am oferit sprijin la nivel de expert pentru această chestiune”, a comentat președintele, întrebat de jurnaliști.

De asemenea, întrebat despre demersul privind ancheta parlamentară, Iohannis a spus că, în opinia sa, ”este bine să o luăm încet cu aceste anchetări din partea Parlamentului”, iar cei care se pricep să facă o analiză foarte serioasă.

”Cred că este bine să o luăm încet cu aceste anchetări din partea Parlamentului. Cred că ar fi foarte ca cei care se pricep la aceste chestiuni să facă o analiză foarte serioasă și să nu se ducă discuția la nivel de contre politice. Eu sunt convins că cei în cauză vor lămuri aceste chestiuni”, a spus șeful statului.

Citește și...