Cine sunt aleșii care ar trebui să-l ”ancheteze” pe Cioloș

Roxana Preda / 11.01.2017
Cine sunt aleșii care ar trebui să-l ”ancheteze” pe Cioloș

Foști miniștri care au scăpat de urmărirea penală grație imunității parlamentare, oameni de afaceri pe plan local aflați la primul mandat și cercetați pentru înșelăciune, un fost ministru în Guvernul Ponta care a lăsat și el ”găuri” în buget, parlamentari cu vechime care nu s-au remarcat în mod deosebit în vechile legislaturi, deși, potrivit CV-ului, sunt doctori în economie, dar și ”pălincari” la a patra generație sunt printre membrii comisiilor de buget ale Camerei Deputaților și Senatului care ar urma să-l ”ancheteze” pe fostul premier Dacian Cioloș pentru cele două rectificări bugetare din 2016.

Comisia de anchetă anunțată de președintele PSD Liviu Dragnea nu mai e comisie de anchetă, investigațiile solicitate de liderul PSD urmând a fi făcute de comisiile de buget. Urgența clamată de Dragnea pentru ca publicul să fie informat s-a evaporat și ea pentru că abia săptămâna viitoare comisiile ar putea începe discuțiile legate de cele 10 miliarde arătate cu degetul de social-democrat, în timp ce actualul ministru al Finanțelor și fost șef al comisiei de buget de la Cameră, Viorel Ștefan, a declarat că personal nu a pronunțat niciodată cuvântul ”gaură” în buget, fiind vorba despre estimări nerealiste ale fostului guvern legate de venituri și că, de fapt, Curtea de Conturi este cea care ar trebui să verifice execuția bugetară pe anul 2016. Dincolo de o analiză seacă privind cifrele și mecanismele prin care se face rectificarea bugetară, toate aceste poziționări politice arată că întregul demers lansat de Dragnea este un exercițiu de imagine care stă sub semnul ”grelei moșteniri” invocate de fiecare dată când se schimbă puterea.

Cei care ar trebui să ”ancheteze” fosta guvernare Cioloș au primit de la Dragnea și instrucțiuni punctuale – un set de 17 întrebări care ar trebui să fie puse la audierea ”persoanelor implicate ”. PNL, USR și PMP s-au opus acestui demers.

Vosganian și Teodorovici, printre ”anchetatori”

Printre parlamentarii PSD și ALDE care vor trebui să îndeplinească sarcina trasată de Dragnea se numără deputatul ALDE Varujan Vosganian, membru în comisia de specialitate. Fost ministru al Economiei în Guvernele Tăriceanu, Varujan Vosganian este unul dintre parlamentarii care au scăpat de ancheta procurorilor în vechea legislatură, chiar de două ori. Procurorii DIICOT au solicitat urmărirea penală pentru fostul ministru al Economiei, în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare. Concret, Vosganian este acuzat că ar fi vândut gaze la prețuri preferențiale către omul de afaceri Ioan Niculae. În același dosar, era anchetat și fostul ministru Adrian Videanu, care nu a beneficiat de imunitate. În începutul anului 2015, senatorii au respins solicitarea DIICOT de ridicare a imunității parlamentare a lui Vosganian, între timp reales senator pe lista ALDE.

În comisia de buget de la Senat, PSD este reprezentat și de fostul ministru al Fondurilor europene Eugen Teodorovici, care, în 2015, a deținut și portofoliul Finanțelor în Cabinetul Ponta. Teodorovici este unul dintre membrii comisiei care înțeleg cel mai bine ce-i cu cele 10 miliarde ale lui Dragnea, în condițiile în care rectificările bugetare nerealiste operate de tehnocrații lui Cioloș în 2016 sunt o practică a tuturor guvernelor, indiferent de culoarea lor politică. Potrivit profit.ro, Guvernul PSD condus de Victor Ponta a lăsat ”găuri” de 4 miliarde lei în 2015, 3 miliarde lei în 2014 și 9 miliarde lei în 2013 pentru că a estimat sume mult mai mari pentru investiții și pentru proiectele finanțate din fonduri europene decât ceea ce au reușit să realizeze în realitate.

Doctorii în economie, inspectori școlari și afaceriști anchetați pentru înșelăciune

Vosganian și Teodorovici sunt cei mai cunoscuți dintre membrii comisiilor. În componența sau chiar conducerea acestora se află însă parlamentari mai puțini vizibili în legislaturile trecute sau aleși aflați la prima experiență. Comisia din Senat este condusă de Viorel Arcaș, care este senator din 2004, membru al acestei comisii și vicelider al grupului PSD. Înainte, Arcaș a fost director la Automatica S.A. Mediaș și în 2007 a devenit doctor în economie, specialitatea management.

Un alt membru al comisiei din Senat este social-democratul Niculae Bădălău care se declară doctor în științe economice, doctoratul fiind obținut în 2013. Inginer la bază, la 48 de ani Bădălău a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Bioterra din București și declară că are trei diplome de master (Colegiu Național de Apărare, ASE și SNSPA). El a mai fost deputat în legislatura 2004-2008.

Și secretarul comisiei din Senat, social-democratul Ștefan Mihu se declară doctor în economie (2004). Este la primul mandat de parlamentar, a lucrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice din Constanța și este lector universitar doctor la Universitatea Spiru Haret, Facultatea de știinte juridice și economice Constanța.

Senatorul ALDE Ilie Niță este și el membru al comisiei de buget care ar urma să investigheze fosta guvernare. Potrivit România Curată și presei locale, Niță este un controversat om de afaceri din Suceava, anchetat în mai multe doare pentru înșelăciune și braconaj. Niță este și traseist – înainte de a ajunge în ALDE, a fost membru PD, partid din care a fost exclus în 2004, membru PRM, fiind de asemenea exclus în 2009, după care a ajuns la PNL, fiind dat afară și din acest partid.  În 2012-2016 a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.

Senatorul PSD Roxana Pațurcă, membră în comisia de buget, este licențiată în economie, se află la primul mandat de parlamentar, iar până în decembrie 2016 a fost profesor la Colegiul Economic Călărași și inspector școlar.

Președintele comisiei din Camera Deputaților, Leonardo Badea, a preluat funcția de la actualul ministru al Finanțelor, Viorel Ștefan. Economist, Badea a mai fost senator PSD în legislatura trecută, fără a se remarca, și este secretar executiv al organizației PSD Dâmbovița.

Printre ”anchetatori” mai figurează vicepreședintele comisiei din Camera, social-democratul Sorin Lazăr. Aflat la primul mandat de parlamentar, Lazăr nu și-a făcut public CV-ul, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaților. În schimb, conform monitorizării România Curată, deputatul de Buzău ar fi acuzat de nepotism, iar soția sa este urmărită penal pentru o serie de contracte încheiate cu Primăria Buzău. Soția lui Lazăr este director economic la Urbis Serv SA, firma subordonata Primăriei Buzau, în timp ce deputatul a fost consilier municipal.

Tot la Cameră, pe lângă foști membri FSN (Iuliu Nosa) sunt și parlamentari tineri care au fost promovați de Dragnea direct în conducerea Camerei. Ioana Bran, șefa organizației de tineret a PSD Satu Mare, este membră a comisiei de buget și secretară a Biroului Permanent al acestei Camere. Tatăl ei deține Distileriile Bran. ”Este o afacere de familie, suntem la a 4-a generație de pălincari (…) rețeta produselor noastre să se păstreze și să se transmită din generație în generație”, declara Ioana Bran, într-un interviu pentru presa locală. Pe site-ul Camerei nu apare CV-ul ei.

Rămâne de văzut ce se va alege de întreaga „anchetă”. În solicitarea înaintată Birourilor permanente ale celor două Camere, nu sunt nominalizate persoanele care ar urma să fie audiate, deși Liviu Dragnea vorbise concret despre fostul premier Dacian Cioloș, fostul ministru al Finanțelor Anca Dragu, fostul ministru al fondurilor europene, deputatul USR Cristian Ghinea, șeful Consiliului Fiscal și ANAF. Ghinea a anunțat deja că nu va participa la eventuale audieri, calificând întregul demers drept „mascaradă”, în timp ce Dacian Cioloș a respins acuzațiile lansate de liderul PSD.

Citește și...