Fostul ministru al fondurilor europene, deputatul USR Cristian Ghinea, anunță că nu va participa la ”circul” pe care vor să-l pună în scenă comisiile de buget abilitate să ancheteze rectificarea bugetară făcută de Cabinetul Cioloș, și califică întregul demers al liderului PSD Liviu Dragnea drept o „mascaradă”. El mai spune că întregul sistem de bugetare din România este defect, instituțiile oferă estimări de investiții ca și cum ar fi o listă de dorințe de Crăciun, iar dacă este ceva de anchetat aceia sunt banii furați pe vremea când Liviu Dragnea era vicepremier și ministru al Dezvoltării- 2 miliarde doar în 2014 pentru Programul Național de Dezvoltare Locală.
”PSD – ALDE tocmai au votat o mascaradă numită anchetă parlamentară. E o glumă bună. Anunț aici că nu am de gând să particip la acest circ. Dacă sunt întrebat voi trimite așa-zisei anchete indicații despre unde găsesc în Ministerul Fondurilor Europene documentele trimise la Ministerul de Finanțe privind rectificările bugetare (oricum Ministerul Fondurilor nu făcea bugetul, nici măcar pe fonduri europene – sună paradoxal, dar așa e sistemul. Când am vrut să schimb fluxurile financiare ca să fie clară bugetarea pe fonduri europene la Autoritățile de Management m-au blocat oamenii lui Dragnea din MDRAP prin mână moartă Vasile Dîncu)”, a scris Ghinea, pe pagina sa de Facebook.
În schimb, Ghinea spune că ar fi încântat să discute despre întregul mecanism de bugetare și despre cum a furat Liviu Dragnea și clientela politică a PSD. ”M-aș bucura să discut odată în Comisiile de Buget de la Parlament schimbarea modului de bugetare. În sistemul actual, instituțiile dau estimările de investiții ca pe un fel de listă de dorințe pentru Moș Crăciun. Cum fondurile europene sunt în cea mai mare parte investiții, ele cad victimă acestei tentații. Evident, listele către Moș Crăciun sunt nerealiste și proiectele nu se fac. Dacă e de anchetat, reamintesc că Liviu Dragnea a făcut praf două miliarde de lei doar în 2014 pe așa numitul Program Național de Dezvoltare Locală (de facto, numele complicat pentru “pixul lui Dragnea”). Raportul Curții de Conturi pe PNDL este încă secretizat. Aceștia sunt bani reali, încasați, existenți și furați de Dragnea și clientela politică a PSD. Asta nu se anchetează. Se > bani care nu au existat niciodată, nu au dispărut deci și nu au nici un impact pe deficitul bugetar. Cum zice un prieten: prin această anchetă Liviu Dragnea vrea să afle câți bani nu s-au furat în 2016, ca să știe câți bani a pierdut din cauza tehnocraților”, spune fostul ministru al fondurilor europene.
Deputatul USR mai spune că ”ancheta” pe care vor să o facă cele două comisii nu este una serioasă. ”Fondurile europene se plătesc beneficiarilor și se rambursează ulterior. Nu de aici se face deficitul. Bugetarea anuală făcută de Ministerul de Finanțe e mereu un exercițiu de previziune bazat pe datele de la instituțiile care au investiții și proiecte. Ministerele și autoritățile locale tind să supraestimeze cât pot face, iar Ministerul de Finanțe adună aceste estimări umflate. În loc să facă ordine în această harababură de estimări, Ministerul de Finanțe le pune pe toate în buget”, explică fostul ministru.
El arată că fără un Minister de Finanțe care să taie bazaconiile propuse, estimările pe investiții (inclusiv din fonduri naționale) și fonduri europene sunt mereu umflate de ministere, iar motivul pentru care o fac este acela de a avea spațiu de manevră la negocierea pe credite bugetare cu Ministerul de Finanțe: ”Așa se întâmplă în fiecare an, iar ancheta parlamentară ar trebui să se uite la ultimele 10 bugete cel puțin ca să vadă că e aceeași poveste.
Acestea sunt discuții serioase și am propus soluții în acest an la problema structurală a bugetării în Romania, pe partea de fonduri europene. S-au blocat în orgolii instituționale, atât la Ministerul de Finanțe, dar în special la Ministerul Dezvoltării, ministerul căruia îi place să gestioneze o halcă mare din fondurile europene, dar să nu răspundă pentru cum face asta”.
Potrivit fostului ministru, în 2016, estimările cele mai umflate au fost livrate de autoritățile locale, iar fondurile europene pentru autoritățile locale (AM POR) sunt gestionate de Ministerul Dezvoltării, deci estimările respective au ajuns în buget prin Ministerul Dezvoltării. ”Domnul Dîncu poate explica mecanismul în Parlament dacă e invitat și sunt sigur că va fi. Glumesc, evident”, comentează Ghinea, adăugând că întregul mecanism de bugetare pentru investițiile publice este defect.
Deputatul USR spune că acest lucru se poate remedia prin unele din propunerile pe care le-a făcut în pachetul celor 10 proiecte (http://www.cristianghinea.ro/…/10-proiecte-prioritare-ale-…/) de guvernare lansate în campanie: bugetare multianuală reală, bugetele din fonduri UE să fie la dispoziția AM-urilor și plățile făcute pe măsura implementării proiectului. Astfel încât să poți bugeta și plăti pentru impact efectiv în teren, nu să ții banii blocați în credite bugetare fictive în fond.
Comisiile de buget ale Camerei Deputaților și Senatului ar urma să ancheteze punctual modul în care au fost făcute cele două rectificări bugetare din 2016 de către fostul premier Dacian Cioloș. Deși inițiatorul demersului, șeful PSD și președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea, spunea că datele despre diferența de 10 miliarde de lei între sumele prognozate și veniturile realizate la buget trebuie să fie lămurite cât mai repede, pentru ca cele două comisii să își înceapă efectiv activitatea mai este nevoie și ca plenul reunit al Parlamentului să aprobe ancheta. Abia săptămâna viitoare, președinții celor două Camere vor stabili când se va întâmpla acest lucru.
În același timp, ministrul Finanțelor Viorel Ștefan a comentat marți că el nu a vorbit niciodată despre o ”gaură” de 10 miliarde de lei și că diferența de 10 miliarde de lei care apare la execuția bugetară pentru 2016 este doar “o proiecţie nerealistă, o supraestimare a veniturilor bugetare din raţiuni politicianiste”, o chestiune cu caracter ”tehnic”.