Liviu Dragnea, apostrofat de Turcescu pe holul Camerei Deputaţilor: Sunteţi preşedinte, să vă fie ruşine!

Liviu Dragnea / sursa foto: pagina oficiala Facebook

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a fost apostrofat luni seara de deputatul PMP Robert Turcescu pe holul Camerei Deputaţilor, acesta reproşându-i faptul că a convocat în grabă o şedinţă a Camerei la care nici el nu a participat, deşi este preşedinte, relatează Mediafax.

Advertisment

”Ne spuneţi şi nouă…Vă salut! Robert Turcescu sunt!”, l-a interpelat Turcescu pe Dragnea, imediat ce acesta a terminat de dat declaraţii jurnaliştilor pe holul Camerei.

”Dar ce e aici, spectacol domnule Turcescu?”, s-a apărat Dragnea, care a dat să plece către biroul său.

”Nu, vreau să vă întreb un singur lucru: aţi convocat o şedinţă extraordinară a Camerei astăzi, la ora 17.00. Eram în piaţă. După cum vedeţi, am sărit, am auzit la radio, cu o jumătate de oră înainte de convocarea şedinţei. De ce nu aţi fost dumneavoastră la şedinţa de la ora 17.00? Eu am venit, am ajuns la ora 17.03. Dumneavoastră de ce nu aţi ajuns?”, s-a adresat Turcescu lui Dragnea.

Preşedintele Camerei i-a replicat: „Pentru că am făcut alte lucruri în birou”.

„Sunteţi preşedintele Camerei! Dacă ne-aţi chemat pe noi, cu 45 de minute aţi convocat înainte, de erau 35 de speriaţi în sală, dumneavoastră de ce nu aţi venit la şedinţă, domnule Dragnea?”, a continuat Turcescu.

Advertisment

„Domnule Turcescu, v-a ieşit acest circ, continuaţi! Eu nu particip la chestia asta. Nu faceţi dialog cu mine aici. L-aţi avut în campanie să-l faceţi, nu v-a ieşit”, a spus şi Dragnea, după care a plecat spre biroul său.

„Sunteţi deputat şi preşedintele Camerei. Ar trebui să vă fie ruşine!”, i-a transmis Turcescu.

loading...
VEZI COMENTARII