Iohannis l-a chemat pe Grindeanu la discuții privind bugetul. ”Există foarte multe îngrijorări”

vocea.biz / 09.01.2017
Iohannis l-a chemat pe Grindeanu la discuții privind bugetul. ”Există foarte multe îngrijorări”

Președintele Klaus Iohannis l-a chemat pe premierul Sorin Grindeanu la discuții, miercuri după-amiaza, pentru lămuriri privind elaborarea bugetului, în condițiile în care ”există foarte multe îngrijorări” în legătură cu sustenabilitatea măsurilor anunțate.

Precizarea a fost făcută luni de purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, care a spus că șeful statului l-a sunat pe premier pentru a-l invita la discuție.

”Președintele României avut o discuție telefonică cu Premierul Sorin Grindeanu, discuție în cadrul căreia l-a invitat pe acesta la Palatul Cotroceni pentru o analiză clarificatoare. Această întâlnire va avea loc miercuri după-amiază. La discuție va participa și Ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan. Președintele României vrea să afle, direct de la premier, care sunt planurile Guvernului în legătură cu bugetul pe anul 2017. Este o discuție necesară pentru că există foarte multe îngrijorări în legătură cu sustenabilitatea acestor măsuri și efectele pe care le-ar putea avea asupra economiei”, a declarat Dobrovolschi.

Întrebată dacă îngrijorările se bazează și pe discuții cu BNR, ea a spus că nu poate să confirme sau să infirme acest lucru.

Un alt subiect abordat în discuția telefonică dintre cei doi a fost cel legat de intervenția autorităților în ceea ce privește situația creată de vreme.

 

 

 

Citește și...