Dacian Cioloş despre Cuminţenia Pământului: “Am dat dovadă de naivitate. Nu mi-am imaginat că astfel de proiecte pot fi speculate”

vocea.biz / 04.01.2017
Dacian Cioloş despre Cuminţenia Pământului: “Am dat dovadă de naivitate. Nu mi-am imaginat că astfel de proiecte pot fi speculate”

Prim-ministrul Dacian Cioloş a afirmat că a dat dovadă de naivitate în ce priveşte proiectul subscripţiei pentru ”Cuminţenia Pământului” deoarece nu şi-a imaginat că acesta ar putea fi exploatat în scopuri electorale, scrie news.ro.

Dacian Cioloş a admis că proiectul subscripţiei pentru sculptura lui Constantin Brâncuşi nu a avut rezultatul scontat.

”Cred în continuare că noi nu am mai avut timp şi, din păcate, proiectul a fost abordat electoral de unele partide în acest an. Aici probabil am făcut dovadă de naivitate pentru că nu mi-am imaginat că astfel de proiecte pot să fie speculate electoral, chiar dacă ele aveau un interes mai larg”, a declarat premierul, în cadrul conferinţei în care a făcut bilanţul mandatul său ca prim-ministru.

Pe de altă parte, Cioloş a spus că se mândreşte în continuare pentru iniţierea subscripţiei.

”Poate că ar fi fost mai simplu să mă duc să caut doar bani pentru acel proiect, dar am vrut mai mult decât atât, să stimulez şi un interes public al cetăţenilor de a susţine astfel de proiecte cu valoare culturală. Din păcate, rezultatul nu a fost acela pe care l-am aşteptat, dar faptul că peste 100.000 de oameni s-au implicat e deja un semn bun”, a spus Dacian Cioloş.

Acesta a adăugat că statul român are în continuare soluţii pentru ca achiziţia ”Cuminţeniei Pământului” să fie finalizată.

 

Citește și...