Senatorul Florian Bodog, preşedintele PSD Oradea, este ministrul Sănătăţii în Guvernul Grindeanu, fiind unul dintre cei mai bogaţi miniştri ai noului cabinet. Potrivit declaraţiei de avere, Bodog este proprietarul unei case în Ungaria, are peste jumătate de milion de lei în conturi şi nicio datorie.
Împreună cu soţia deţine trei terenuri extravilane în judeţul Bihor, cu suprafaţa totală de 15.653 metri pătraţi. Are în proprietate un apartament de peste 98 de metri pătraţi în Oradea, o casă în Oşorhei şi o casă în Bihar, Ungaria.
Are conturi, depozite bancare şi plasamente în fonduri de investiţii în valoare de 618.627 lei, 3.037 euro şi 545.410 yeni japonezi. De asemenea, deţine acţiuni la două firme cu profil farmaceutic, uneia dintre ele acordându-i un împrumut de 254.675 lei.
La capitolul venituri, Bodog a câştigat 74.821 lei din activitatea didactică desfăşurată la Universitatea de Medicină din Oradea, 861 lei din activitate didactică – integrare clinică de la Spitalul Clinic Judeţean Oradea şi 60.126 lei indemnizaţie de senator. Soţia sa, Simona Bodog, a obţinut 52.563 lei din activitate didactică la Universitatea din Oradea, inclusiv prroiecte, iar cei doi copii câte 798 de lei din alocaţii.
Florian-Dorel Bodog s-a născut la 6 septembrie 1971.A urmat Liceul Sanitar, Oradea (1985-1989), apoi Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Oradea (1991-1997). A devenit doctor în ştiinţe medicale, la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea din Oradea (1997-2001) şi este absolvent al Cursului de Înalt Funcţionar Public (2010-2011), conform www.senat.ro
A fost preparator universitar (1998-1999), asistent universitar (1999-2002), şef de lucrări (2002-2008), secretar ştiinţific (1 ian. 2005-1 mart. 2008), conferenţiar universitar (2008-2013), profesor universitar doctor (din 2013), prodecan (5 mai 2008-10 febr. 2012) şi decan (26 iun. 2012-iun. 2016) la Facultatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea din Oradea. În iunie 2016, a devenit prodecan responsabil cu managementul resurselor materiale, financiare şi de patrimoniu, la aceeaşi facultate.
A fost manager al Spitalului Clinic Judeţean Oradea (2009-2010); director în Ministerul Sănătăţii — Direcţia Sănătate Publică şi Control în Sănătate Publică (2010-2011); director de cabinet în Ministerul Sănătăţii — Cabinetul ministrului (2011-mai 2012); director în Ministerul Sănătăţii — Direcţia Sănătate Publică şi Control în Sănătate Publică (mai 2012); secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (23 mai 2012-19 dec. 2012).
În legislatura 2012-2016, a fost senator PSD, ales în Circumscripţia electorală nr. 05 Bihor.
La alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, a obţinut un nou mandat de senator de Bihor, tot din partea PSD.
Din 1998, este membru al Societăţii Maghiare de Chirurgie Plastică, al New York Academy of Science şi al Societăţii Române de Chirurgie Estetică; din 1999, este membru al Societăţii Române de Microchirugie Reconstructivă şi al Societăţii Române de Chirurgie Plastică şi Estetică; din 2004 este membru fondator al Asociaţiei chirurgilor plastici din România.