Majoritatea PSD-ALDE schimbă procedura numirii judecătorilor de la Curtea Constituțională

vocea.biz / 28.02.2017
Majoritatea PSD-ALDE schimbă procedura numirii judecătorilor de la Curtea Constituțională

Senatorii din comisia juridică au adoptat marţi, cu majoritate de voturi, raport favorabil propunerii legislative a social-democratului Eugen Nicolicea prin care este schimbată modalitatea de alegere a judecătorilor Curţii Constituţionale (CCR), în cazul celor desemnați de către Parlament, scrie News.ro.

Astfel, pentru numirea de către Parlament a magistraţilor CCR vor fi suficiente jumătate plus unu din voturile deputaţilor sau senatorilor prezenţi, faţă de jumătate plus unu din numărul total al aleşilor din fiecare cameră, aşa cum prevede în prezent legea.

Potrivit propunerii legislative iniţiate de Eugen Nicolicea de modificare a legii de organizare şi funcţionare a CCR,”fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, în prezenţa majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi”.

În prezent, actul normativ prevede, că ”fiecare Cameră a Parlamentului numeşte, cu votul majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător, persoana care a întrunit numărul cel mai mare de voturi”.

Iniţiativa lui Eugen Nicolicea a fost adoptată deja de Camera Deputaţilor, iar după votul din plenul Senatului va merge la promulgare la preşedintele Iohannis.

Potrivit art.5 din Legea nr.47/1992 de organizare și funcționare a CCR,  Curtea Constituţională se compune din 9 judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.

În prezent, Curtea Constituțională este condusă de Valer Dorneanu, fost deputat PSD și președinte al Camerei Deputaților.

Tags:
Citește și...