Majoritatea consilierilor generali ai Capitalei şi-au dat acordul pentru înfiinţarea a 19 societăţi comerciale care ar urma să gestioneze serviciile vitale ale municipului București.
Consilierii generali ai municipiului Bucureşti şi-au dat, marţi, acordul de principiu pentru înfiinţarea a 19 societăţi comerciale proprii care să se ocupe de furnizarea energiei electrice şi termice, iluminatul public, administrarea spitalelor, construirea de baze sportive şi terenuri de sport, promovarea oraşului, administrarea parcurilor, pază, consolidarea clădirilor cu risc seismic, administrarea spaţiilor publicitare, dar şi a unui dispecerat de taxi. Consilierii din partea PNL şi USR au votat împotriva înfiinţării societăţilor.
La rândul său, primarul Capitalei a declarat că cei care votează împotriva înfiinţării firmelor susţin corupţia şi birocraţia din administraţie, transmite News.ro.
Consilierii PNL au anunţat că vor vota împotriva înfiinţării societăţilor comerciale, precizând că PNL va organiza o dezbatere publică privind firmele pe care municipalitatea doreşte să le înfiinţeze.
Ciprian Ciucu, din partea PNL, a precizat că şi-ar dori un rol mai restâns al Primăriei şi că, în general, companiile de stat au fost controlate politic.
“Soluţia de a dubla funcţiile primăriei prin societăţi comerciale până acum nu a prea funcţionat în România. În general, companiile de stat au fost controlate politic, căpuşate, delapidate şi în momentul în care s-a pus problema reorganizării sau desfiinţării lor s-a adus argumentul problemelor sociale. Cred că ar trebui să căutăm soluţii administrative tocmai ca să întărim capacitatea administrativă a primăriei, ea asumându-şi un rol reglementator, eficient, implicat, care să monitorizeze cu adevărat cum sunt livrate serviciile publice. Nu cred că aceasta este o soluţie pentru toate problemele. Aş prefera un rol mai restâns al primăriei”, a spus Ciucu.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că cei care votează împotriva înfiinţării societăţilor comeriale vor să menţină corupţia din administraţie.
“Cei care votează împotriva înfiinţării acestor societăţi votează împotriva căderii tarifelor pentru populaţie, împotriva eficientizării şi rentabilizării actului administrativ, împotriva ordinii şi disciplinei administrative, vor să menţină corupţia şi birocraţia care se află în acest moment în administraţii”, a declarat Gabriela Firea.
Proiectele de hotărâre pentru înfiinţarea celor 19 societăţi comerciale sunt prezentate sumar şi fără explicaţii privind funcţionarea şi atribuţiile acestora. Toate societăţile comerciale vor avea ca unic acţionar Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Consilierii general ai primăriei Capitalei şi-au dat, marţi, acordul de principiu pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale proprii având ca activitate principală dispecerizarea transportului de persoane în regim de taxi.
În expunerea de motive se arată că, în urma unui raport al Consiliului Concurenţei s-a constatat că ar putea exista o înţelegere de împărţire a pieţei în ceea ce priveşte rutele de la sau către Aeroportul “Henri Coandă”.
De asemenea, inspectorii au mai constatat că tariful de transport a fost acelaşi pentru cea mai mare parte a firmelor de taxi, dar acesta s-a schimbat în ultimii ani, într-un interval scurt sau simultan.
Dispecerizarea activităţii de transport de persoane în regim de taxi se desfăşoară, în prezent, în 37 de dispecerate cu tarife unice stabilite la nivelul acestora, tarife cuprinse între 1,39 şi 3,5 lei pe kilometru. Potrivit proiectului, societatea comercială îşi propune să “promoveze concurenţa” între operatorii de transport.
Consilierii au aprobat înfiinţarea firmei care să se ocupe de producerea şi furnizarea energiei electrice şi termice, servicii energetice şi de mentenanţă.
În proiectul de hotărâre se arată că obiectivul societăţii este “asigurarea, la nivelul municipiului Bucureşti, a unui serviciu de furnizare a energiei electrice şi termice adecvat necesităţilor de confort individual şi colectiv”.
O altă societate comercială pentru care consilierii generali şi-au dat acordul de principiu este cea care se va ocupa de iluminatul public din Capitală.
În proiectul de hotărâre se precizează că la sfârşitul anului se va finaliza contractul serviciului de iluminat cu firma SC Luxten Lighting Company S.A. care se ocupă, în prezent, de iluminatul stradal, dar şi că, pentru asigurarea serviciilor publice către populaţie, “este necesară iniţierea demersurilor pentru asigurarea organizării serviciului de iluminat”.
Consilierul general Cătălin Diaconescu a declarat că a cerut comisiei de unităţi publice să demareze un studiu de oportunitate privind organizarea serviciului de iluminat public, dar acesta nu a fost realizat până în prezent.
“Vă atrag atenţia că din luna august anul trecut, la intrarea în mandat, am cerut în comisia de utilităţi publice să se demareze un studiu de oportunitate privind organizarea acestui serviciu, ştiind că se închide contractul la sfârşitul anului 2017. Iată că suntem aproape de 1 martie şi acest studiu nu a fost demarat. Mi se pare că ne grăbim şi punem căruţa înaintea cailor. Nu avem un studiu care să ne spună cum este mai eficient să organizăm acest serviciu. Nu cred că îşi are rostul această societate. Am pierdut timp preţios în care acest studiu se putea realiza şi puteam discuta acum cu documentele pe masă”, a declarat consilierul general.
Magdalena Iuga, şefa Direcţiei de Utilităţi Publice, a precizat că dacă studiul de oportunitate ar fi fost realizat în august, putea fi luată în considerare doar varianta delegării serviciului de iluminat public.
“Acest studiu de oportunitate se va realiza. Dacă l-am fi organizat în august, puteam lua în considerare doar varianta delegării, variantă care este oarecum în acest contract care se finalizează în decembrie. Vom veni cu studiul de oportunitate în momentul în care se vor prezenta documentele care stau la baza organizării şi funcţionării societăţii”, a precizat Iuga.
Înfiinţarea unei societăţi comerciale care să se ocupe de administrarea şi dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti a fost, de asemenea, aprobată, marţi, în şedinţa CGMB.
Potrivit proiectului de hotărâre, noua firmă şi Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) ar urma să împartă atribuţiile în ceea ce priveşte unităţile sanitare aflate în administrarea municipalităţii.
Astfel, ASSMB ar urma să aibă în continuare atribuţiile în ceea ce priveşte asistenţa medicală comunitară şi cea desfăşurată în unităţile de învăţământ, asistenţa medicală acordată unităţilor sanitare ale municipalităţii, precum şi celelalte atribuţii normative din domeniu, iar noua structură să asigure, printre altele, administrarea şi funcţionarea unităţilor sanitare, finanţarea de bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii, consolidări şi extinderi, precum şi dotări cu echipamente medicale.
Consilierii Capitalei au votat şi în favoarea înfiinţării unei firme care se va ocupa de servicii în tehnologia informaţiilor, una dintre atribuţiile sale fiind “asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local”.
În expunerea de motive a proiectului de hotărâre privind înfiinţarea unei societăţi comerciale care să aibă ca obiect de activitate construcţia, dezvoltarea şi administrarea de baze sportive şi terenuri de sport se arată că “asigurarea unei infrastructuri prin care mişcarea să devină parte a vieţii oricărui cetăţean al oraşului trebuie să reprezinte o prioritate pentru adminsitraţia publică locală”, întrucât gradul de obezitate infantilă a crescut alarmant, iar construcţia acestei firme reprezintă “o necesitate” pentru Bucureşti.
O altă societate comercială a cărei înfiinţare a fost aprobată, marţi, va avea ca obiect de activitate promovarea Bucureştiului ca destinaţie turistică.
Potrivit proiectului de hotărâre, Capitala se află printre cele mai vizitate destinaţii turistice din România, însă nu a existat o abordare pentru punerea în valoare a obiectivelor turistice existente sau potenţiale ori pentru promovarea directă a oraşului ca destinaţie turistică.
Scopul acestei societăţi va fi introducerea în circuitul turistic, printr-un program, a tuturor obiectivelor turistice din Bucureşti şi organizarea unor campanii de comunicare şi evenimente care să constituie oportunităţi pentru turişti de a vizita România.
CGMB a mai aprobat înfiinţarea unei societăţi comerciale care să administreze parcurile şi grădinile publice, lacurile şi ştrandurile din Bucureşti, întrucât “prin această activitate se realizează protecţia, refacerea mediului, conservarea, restaurarea parcurilor şi grădinilor publice şi întreţinerea luciului de apă”.
În proiectul de hotărâre se arată că firma nou înfiinţată va avea ca scop amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi de pe domeniul public şi privat al municipiului Bucureşti.
Majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General a aprobat şi înfiinţatea unei societăţi comerciale care să administreze reţeaua de agrement a Capitalei.
“Acest proiect răspunde nevoii bucureştenilor şi vizitatorilor de a petrece timpul în aer liber, cu posibilitatea desfăşurării unor activităţi plăcute de agrement, iar în acest sens este necesar să punem în valoare potenţialul natural şi de agrement al parcurilor şi grădinilor publice, a lacurilor de interior din Capitală, salba de lacuri de pe râul Colentina, precum şi al râului Dâmboviţa. Acestora li se adaugă obiective cu un potenţial instructive-educaţional, aşa cum sunt Parcul Natural Văcăreşti, Grădina Zoologică, pădurea Băneasa”, scrie în proiectul de hotărâre.
O altă societate comercială se va ocupa de administrarea spaţiilor publicitare de pe domeniul public al Bucureştiului.
Potrivit proiectului de hotărâre, societatea va asigura respectarea prevederilor legislaţiei în domeniu la nivelul Capitalei, astfel încât publicitatea stradală să nu afecteze spaţiul urban sau aspectul oraşului.
În proiect se mai arată că dinamica fenomenului de publicitate stradală face imposibil controlul amplasării ilegale de panouri care afectează imaginea oraşului sau chiar traficul rutier.
O altă societate comercială va avea ca scop întreţinerea arborilor situaţi pe spaţiile verzi publice din Capitală, înfiinţarea ei fiind argumentată prin faptul că aceştia sunt într-un proces de degradare cauzat atât de îmbătrânire, cât şi de “incoerenţa executării lucrărilor de întreţinere”.
O nouă firmă se va ocupa şi de paza obiectivelor care aparţin Primăriei Municipiului Bucureşti. Potrivit proiectului de hotărâre, Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti, care se ocupă în prezent de pază şi protecţie, nu poate asigura paza tuturor obiectivelor din subordinea Primăriei, executând paza doar la 20 dintre acestea, din cauza numărului mic de efective.
O altă societate comercială va avea ca obiect de activitate consolidarea clădirilor cu risc seismic. În expunerea de motive se arată că există un risc iminent de prăbuşire a unor clădiri din Bucureşti, 350 dintre ele fiind încadrate în clasa I de risc seismic şi alte 330 fiind încadrate în clasa II de risc seismic.
În proiectul de hotărâre se aminteşte că în Bucureşti sunt derulate două proiecte de consolidare începute în perioada 2008-2009, gradul de execuţie fiind de aproximatic 30 la sută.
O altă societate comercială se va ocupa de coordonarea şi consultanţa proiectelor de infrastructură mare ale Capitalei în Planul de Mobilitate Urbană şi Dezvoltare, în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Bucureşti şi în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană.
Totodată, CGMB a aprobat înfiinţarea unei societăţi comerciale proprii care să gestioneze fondul imobiliar al oraşului, argumentând că la nivelul municipiului Bucureşti nu există o administrare şi gestionare unitară a fondului locativ şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
Consilierii generali şi-au dat acordul de principiu şi pentru înfiinţarea unei firme care să administreze drumurile. Primăria Capitalei motivează propunerea prin faptul că măsurile aprobate prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, complementar Planului Urbanistic General elaborat pentru Bucureşti, “nu pot fi puse în aplicare fără asigurarea unei administrări eficiente a drumurilor”.
În acelaşi timp, o altă societate comercială va avea ca principal obiect de activitate administrarea parcărilor publice. În expunerea de motive se precizează că, potrivit unor studii, numărul de locuri de parcare existente nu sunt suficiente, fapt ce duce la parcarea neregulamentară a maşinilor.
Cea de-a nouăsprezecea societate comercială pe care Primăria Capitalei o va înfiinţa va avea ca obiect de activitate managementul sistemelor integrate de trafic, informarea călătorilor şi managementul flotei transportului public.
Acţionarul unic al acestor societăţi va fi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Pentru că proiectele de hotărâre au fost aprobate în şedinţa CGMB, primarul Capitalei, Gabriela Firea, este mandatată să înfiinţeze aceste societăţi. (News.ro)