Cristian Bușoi, ales secretar general interimar al PNL. Ședință cu tensiuni: Nu-i învățați pe tineri la golănii”-UPDATE

vocea.biz / 27.02.2017
Cristian Bușoi, ales secretar general interimar al PNL. Ședință cu tensiuni: Nu-i învățați pe tineri la golănii”-UPDATE

UPDATE: Conducerea PNL a validat luni propunerea vechilor liberali ca interimatul funcției de secretar general al partidului să fie asigurat de Cristian Bușoi, până la organizare congresului, decizia fiind luată cu majoritate de voturi.

Ședința nu a fost însă lipsită de tensiuni. Astfel, potrivit unor surse citate de Mediafax, Iulian Dumitrescu a decis să îşi retragă candidatura, deşi în şedinţă a contestat modul în care a fost convocat BPN-ul vechiului PNL şi a cerut reluarea votului.

De asemenea, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a refuzat votul secret, cerând vot la vedere.

“Convocarea s-a făcut selectiv”, au susţinut în şedinţă cei care l-au susţinut pe Dumitrescu. În context, liderul PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, le-a cerut seniorilor “să nu îi înveţe pe tineri la golănii”, îndemnul său fiind urmat de aplauzele mai multor colegi din BPN.

Şedinţa BPN a fost marcată de tensiuni, aripa care l-a susţinut pe Iulian Dumitrescu l-a acuzat pe Marian Petrache că nu a convocat BPN vechiului PNL aşa cum prevedea Statutul.

Liderii vechiului PNL au decis luni dimineață să îl desemneze pe Cristian Buşoi în funcţia de secretar general interimar al partidului, propunerea urmând să fie oficializată în şedinţa Biroului Politic Naţional care se desfășoară la Palatul Parlamentului, de la ora 11. Bușoi îl va înlocui astfel de Marian Petrache, care s-a retras din funcțiile deținute în partid din cauza acuzațiilor de luare de mită într-un dosar DNA.

Din 27 de lideri prezenţi, 25 au votat în favoarea desemnării lui Cristian Buşoi, informează News.ro.

Înţelegerea în cadrul partidului este ca funcţia de secretar general să revină vechiului PNL până la congres.

Lideri ai PNL s-au întâlnit şi duminică într-o reuniune informală pentru a discuta cine va ocupa funcţia de secretar general al partidului.

Secretarul general adjunct al PNL, deputatul Florin Roman, declara, duminică, pentru News.ro, că majoritatea organizaţiilor PNL au decis că îl susţin pe liderul PNL Prahova, senatorul Iulian Dumitrescu, pentru a prelua interimar, până la Convenţia partidului din vară, funcţia de secretar general.

”Preşedintii de organizaţii ai vechiului PNL vor desemna propunerea de secretar general al PNL, funcţie interimară până la Convenţia din vară. În urma discuţiilor, majoritatea liderilor de organizaţii au decis un sprijin ferm pentru tânărul nostru coleg senatorul Iulian Dumitrescu, preşedintele organizaţiei Prahova”, spunea Florin Roman. El preciza că în cursa pentru funcţia de secretar general al PNL a intrat şi Cristi Buşoi, însă despre acesta Roman susţinea că este ”un coleg care nu a performat cu organizaţia Bucureşti”.

Postul de secretar general al PNL a rămas vacantă după ce, în urmă cu o săptămână, Marian Petrache a anunţat că demisionează din toate funcţiile pe care le are în partid, incluzând-o şi pe cea de secretar general interimar.. Decizia lui a venit după ce procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru luare de mită şi şantaj.

Citește și...