Preşedintele Iohannis a promulgat Legea de respingere a OUG 13 şi Legea de aprobare a OUG 14 – UPDATE

vocea.biz / 24.02.2017
Preşedintele Iohannis a promulgat Legea de respingere a OUG 13 şi Legea de aprobare a OUG 14 – UPDATE

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legile de respingere a OUG 13 şi de aprobare a OUG 14, anunță Administrația Prezidențială pe site-ul oficial.

Preşedintele Iohannis a semnat, vineri, Decretul pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, potrivit anunțului făcut de Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la ceremonia de depunere a jurământului de către noii miniştri că a primit la Cotroceni legile de respingere a OUG 13 şi de aprobare a OUG 14, anunțând totodată că le promulga vineri.

”Am constatat acum, înainte să ajung în Sala Unirii, că mi-au parvenit de la Parlament două legi: legea de respingere a OUG 13 şi de aprobare a OUG 14. Voi promulga aceste legi mâine şi atunci avem întrunite toate condiţiile pentru a trece, domnule prim-ministru, la normalizarea situaţiei. Am menţionat într-o alocuţiune recentă care sunt, după părerea mea, marjele de mişcare pentru revenirea la o muncă pozitivă, normală şi în interesul României din partea Guvernului, şi consider că ele sunt întrunite”, a declarat joi șeful statului.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, Legea de aprobare a OUG 14/2017, prin care a fost abrogată OUG 13,  şi Legea de respingere a OUG 13, care a întrunit 291 de voturi “pentru” şi trei abţineri. Camera este forul decizional pentru ambele legi.

OUG 14 a primit 292 de voturi “pentru”, un deputat s-a abţinut, iar alţi trei au fost prezenţi, dar nu au votat, în timp ce Legea de respingere a OUG 13 a primit 291 de voturi “pentru”, iar trei deputaţi s-au abţinut şi unul nu a votat.

Citește și...