Inițiativă PSD: Referendumul pentru revizuirea Constituției are loc în ultima duminică, după 30 de zile de la aprobarea proiectului de Parlament

vocea.biz / 24.02.2017
Inițiativă PSD: Referendumul pentru revizuirea Constituției are loc în ultima duminică, după 30 de zile de la aprobarea proiectului de Parlament

Referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar urma să se desfăşoare în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii de modificare a legii fundamentale de către Parlament, potrivit unei propuneri legislative semnate de senatorul PSD Nicolae Șerban și susținut de mai mulți parlamentari PSD. Parlamentul ar urma să înceapă dezbaterea privind inițiativa cetățenească de modificare a Legii fundamentale în sensul definirii familiei ca uniune între bărbat și femei și nu între soți.

”Cetăţenii României sunt chemaţi să-şi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută la articolul 151 alin. (3) din Constituţia României, calculată de la data publicării în Monitorul Oficial, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţă publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, această dată”, potrivit proiectului de lege pentru modificare şi completarea articolului 6 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

De asemenea, propunerea de revizuire adoptată de către Camera Deputaţilor şi Senat, ar urma să fie publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial, pentru ca apoi să fie supusă aprobării referendumului.

Participarea la referendum, desfăşurarea campaniei pentru referendum, organizarea şi desfăşurarea concretă a acestuia, atribuţiile şi răspunderile birourilor electorale, faptele ce constituie infracţiuni şi contravenţii sunt cele prevăzute la art. 4, art. 7 şi Capitolul IV-VI din Legea nr 3/2000.

Cheltuielile pentru organizarea şi desfășurarea referendumului naţional privind revizuire a Constituţiei se suportă din bugetul de stat, conform prevederilor art. 61 lit. a) din Legea nr. 3/2000.

Una dintre modificările tehnice incluse în propunerea PSD este legată de raportarea la unele articole din Constituție. Astfel, în forma aflată în vigoare procedura revizuirii este raportată la articolele 146 și 147 din Constituție care vizează atribuțiile Curții Constituționale, printre care și faptul că veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia, dar și faptul că deciziile CCR sunt obligatorii odată publicate în Monitorul Oficial.

Propunerea PSD înlocuiește art. 146 și 147. ”Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse dispoziţiilor prevăzute la art. 73 alin (1) şi (2), 150 şi 151 din Constituţia României şi prezentei legi”, se arată în inițiativă. Articolul 73 prevede că Parlamentul adoptă legi constituţionale, care sunt cele de revizuire a Constituţiei. Articolele 150 și 151 reglementează cine are dreptul de inițiere a revizuirii (președintele, la propunerea Guvernului, cel puțin 500.000 de cetățeni sau cel puțin o pătrime din numărul senatorilor și deputaților), dar și faptul că propunerea de revizuire trebuie adoptată cu cel puțin două treimi din numărul total al membrilor fiecărei Camere.

Legea fundamentală mai prevede la articolul 151 că revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, potrivit legislaţiei în vigoare.

Iniţiativa legislativă pentru modificarea a fost semnată de 47 de senatori social-democraţi.

Citește și...