Rovana Plumb, ministru pentru a treia oară. Deputatul a făcut un credit de 63.000 de lei pentru a finanța campania PSD din 2016

vocea.biz / 22.02.2017
Rovana Plumb, ministru pentru a treia oară. Deputatul a făcut un credit de 63.000 de lei pentru a finanța campania PSD din 2016

Rovana Plumb este propusă pentru a treia oară în Guvern, de această dată ca ministru al Fondurilor Europene, după ce a deţinut portofoliul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi pe cel al Muncii în cabinetele conduse de Victor Ponta, ea fiind de altfel o apropiată a fostului prim-ministru care a lăsat-o drept succesoare la şefia PSD după retragerea sa în 2015, relatează news.ro.

Rovana Plumb a mai fost, din mai 2012 până în martie 2014, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Apoi, din martie 2014 şi până în noiembrie 2015, a fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, portofoliu preluat de la liberala Mariana Câmpeanu, după ruperea USL.

Înainte de ocuparea unor funcţii ministeriale, Rovana Plumb a mai activat în Guvern din postura de secretar de stat, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în perioada 2001-2004.

Este membru PSD din 1994 şi a ajuns în forurile de conducere ale partidului în 2005, an în care a fost aleasă atât pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului, cât şi preşedinta Organizaţiei de Femei a partidului, pe care a condus-o timp de zece ani.

Rovana Plumb este considerată a fi o apropiată a lui Victor Ponta, cel care şi-ar fi dorit ca după plecarea lui din fruntea PSD aceasta să preia şefia partidului. Desemnată de Ponta ca preşedinte interimar al formaţiunii, ea a pierdut însă această poziţie în favoarea lui Liviu Dragnea, care s-a impus în cadrul unui CExN din iulie 2015, iar ulterior a fost votat preşedinte plin al PSD.

În prezent, Rovana Plumb este deputat de Dâmboviţa, aflată la al treilea mandat de parlamentar. În legislatura 2004 – 2008 a fost deputat de Vâlcea timp de trei ani, iar între 2012 şi 2016 a fost aleasă în circumscripţia Dâmboviţa, judeţ controlat de colegul său de partid Adrian Ţuţuianu, actualul preşedinte al Comisiei parlamentare de control al SRI. Din 2007 până 2012, Plumb a fost europarlamentar, fiind pentru trei ani vicepreşedinte al grupului eurodeputaţilor socialişti.

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Rovana Plumb deţine împreună cu soţul ei trei terenuri intravilane cu o suprafaţă de peste 4.500 metri pătraţi şi un teren forestier de 2.600 metri pătraţi. De asemenea, are două case, una în Pantelimon şi alta în Comarnic, două apartamente în Bucureşti şi o casă de vacanţă în Dâmboviţa. A declarat bijuterii – lanţuri, brăţări, cercei – în valoare de 7.000 de euro. ea a vândut anul trecut un motoscuter Malaguti cu 500 de euro.

Rovana Plumb a împrumutat organizaţia PSD Dâmboviţa, din partea căreia a candidat la Camera Deputaţilor, cu 63.000 de lei.

Social-democrata are un credit de 800.000 de euro din 2007 şi 63.000 de lei din 2016. Singurele venituri declarate ale familiei sunt indemnizaţia de deputat a Rovanei Plumb, în valoare de 5.400 de lei pe lună şi pensia soţului, de 1.735 lei pe lună.

Citește și...