Guvernul va adopta joi o ordonanță de urgență privind personalul nedidactic din educație: salarii între 1.450 și 1.947 lei

vocea.biz / 22.02.2017
Guvernul va adopta joi o ordonanță de urgență privind personalul nedidactic din educație: salarii între 1.450 și 1.947 lei

Guvernul anunță că în ședința de joi va adopta o ordonanță de urgență pentru a rezolva problemele apărute în salarizarea personalului administrativ din învățământul universitar și preuniversitar, decizia fiind luată după discuțiile pe care premierul Sorin Grindeanu și ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, le-au avut cu reprezentanții sindicatelor din educație.

”Guvernul va promova o Ordonanță de Urgență în ședința de mâine, în scopul soluționării problemelor apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar. Soluția avută în vedere vizează așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal, iar măsura va fi aplicată începând cu luna februarie 2017. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1947 lei”, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri Vocea.biz.

De această măsură ar urma să beneficieze 53.000 de salariați, potrivit premierului.

Pe agenda discuțiilor a fost și situația sporurilor salariale pentru personalul din educație. Premierul și ministrul de resort au transmis că Executivul are în atenție această situație care trenează de mai mult timp și are toată deschiderea și face eforturi să fie rezolvată, se mai arată în comunicat.

De asemenea, membrii Guvernului și reprezentanții sindicatelor din învățământ au discutat despre promovarea unui nou proiect al Legii Educației Naționale până la sfârșitul acestui an. În acest context, premierul Grindeanu a arătat că noul proiect va fi rezultatul unei ample consultări cu mediul academic, societatea civilă, sindicate, patronate, partide politice, cu toți cei interesați.

Citește și...