Turcan: L-am văzut azi pe Dragnea precum Ceaușescu la balcon, promițând majorarea salariilor primarilor

vocea.biz / 20.02.2017
Turcan: L-am văzut azi pe Dragnea precum Ceaușescu la balcon, promițând majorarea salariilor primarilor

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, îl acuză de liderul PSD Liviu Dragnea de ”ipocrizie maximă”pentru că acesta le-a promis primarilor majorarea salariilor, ea explicând că liberalii au depus mai demult amendamente în acest sens la ordonanţa privind salariile demnitarilor şi a solicitat social-democraţilor să le aprobe.

”Astăzi am asistat la încă un moment al ipocriziei maxime din partea domnului Dragnea. L-am văzut în faţa aleşilor locali, a oamenilor care duc greul deciziilor din comunităţile locale, unde de cele mai multe ori trebuie să facă faţă cu bani puţini unor răspunderi foarte mari, dezamăgindu-i cu creşterea salariilor. L-am văzut precum Ceauşescu de la balcon promiţând majorarea salariilor primarilor”, a declarat Raluca Turcan, citată de news.ro.

Ea a explicat că PNL a depus amendamente la ordonanţa de urgenţă privind salariile demnitarilor, prin care a propus majorarea salariilor primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene.

”Vrem să-l vedem pe domnul Dragnea foarte clar: susţine sau nu susţine creşterea acestor salarii? Are posibilitatea, prin forţă politică, prin decizie politică, să nu-i mai amăgească nici pe primari, nici pe preşedinţii de CJ”, a conchis Raluca Turcan.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni, la reuniunea Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, că a crescut salarizarea în rândul funcţionarilor, urmând să se majoreze şi veniturile primarilor, afirmaţie ce a fost urmată de un val de aplauze venite din partea celor din sală.

”Salarizarea în rândul funcţionarilor a crescut, urmează salarizarea primarului”, a afirmat preşedintele PSD.

Referitor la legea salarizării unitare, Liviu Dragnea a afirmat că, în două-trei săptămâni, se va veni cu ea în Parlament pentru a putea să intre în vigoare la 1 iulie.

La rândul său, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a criticat actuala “filosofie” a salarizării, în care primarii sunt mai prost plătiţi decât angajaţii lor, promiţând că se va ieşi din acest “populism”, iar veniturile lor vor creşte şi le vor depăşi pe cele ale directorilor din subordine, dar şi că vor primi sporuri pentru absorbţia fondurilor europene şi chiar şi pentru vechime în funcţie.

Citește și...