OUG 14, care abrogă modificarea codurilor penale, a fost aprobată de comisia juridică din Cameră

vocea.biz / 20.02.2017
OUG 14, care abrogă modificarea codurilor penale, a fost aprobată de comisia juridică din Cameră

Ordonanța de urgență 14/2017 prin care, la presiunea protestatarilor, Guvernul Grindeanu a abrogat ordonanța 13/2017 de modificare a codurilor penale a fost avizată favorabil de comisia juridică a Camerei Deputaților.

Președintele Comisiei juridice din Cameră, social-democratul Eugen Nicolicea, a amintit că s-a pus problema dezbaterii celor ordonanțe două în aceeași ședință, iar acest lucru se va întâmpla până la urmă marți, în Camera Deputaților.

El a afirmat că, totuși, își menține punctul de vedere potrivit căruia odată adoptată prin lege OUG 14 de abrogare nu mai era necesar ca OUG 13 de modificare a codurilor penale să intre în procesul legislativ și să fie transformată în lege de respingere. Cei care insistă ca o ordonanță abrogată să fie respinsă își asumă responsabilitatea pentru efectele produse, a spus Nicolicea. Deputatul PSD a insistat că există posibilitatea ca și legea de respingere a OUG 13 să fie declarată neconstituțională și a susținut că există deja un precedent în acest sens.

”Noi am acceptat ce a cerut opoziția, dar dacă se va întâmpla ceva responsabilitatea le aparține, trebuie să și-o asume”, a completat Nicolicea. Întrebat dacă are cunoștință că ar exista vreo intenție de atacare a legii de respingere a OUG la CCR, Nicolicea a spus că nu, dar scenariul este posibil. Întrebat de ce nu și-a impus punctul de vedere și a cedat în fața Opoziției, el a comentat: ”Atâta tărăboi se face încât trebuie să dai cuiva ocazia să se remarce”.

Legea de aprobare a OUG 14 urmează să fie adoptată și de plenul Camerei, care este for decizional. Astfel, odată ce votul final din Cameră va fi dat, legea va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis spre promulgare.

Tot luni, în comisia juridică de la Senat, a primit undă verde respingerea OUG 13/2017, iar plenul va da votul final în această după-amiază, astfel încât legea de respingere a OUG 13 va fi trimisă la Camera Deputaților, for decizional.

De la intrarea celor două OUG în procedură legislativă, au existat voci în PSD care au susținut că odată ce Parlamentul adoptă prin lege OUG 14 care abrogă OUG 13, aceasta din urmă nu ar mai trebui să dezbătută și respinsă de forul legiuitor. În condițiile în care, în cadrul unor procese aflate pe rolul instanțelor, au existat inculpați care au cerut sesizarea CCR cu privire la OUG 14, Opoziția a avertizat că întregul conținut al OUG 13 care modifică legea penală, prin dezincriminarea abuzului în serviciu, ar putea fi reactivat. De aceea, PNL și USR au insistat ca odată cu aprobarea prin lege a OUG 14 de abrogare a OUG 13 să fie respinsă prin lege și aceasta din urmă.

Citește și...