Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susținut că l-a luat prin surprindere gestul parlamentarilor săi de a ieși din sală în timpul discursului președintelui Klaus Iohannis, și a adăugat că, la plecare, i-a transmis șefului statului că speră să reușească să facă pace.
”Și pe mine m-au surprins (parlamentarii PSD care au părăsit sala de plen – n.r.), dar probabil toată frustrarea şi revolta acumulată în ultimele zile i-a făcut să aibă gestul ăsta. Trebuie să recunosc că şi ei, ca şi mine, ne aşteptam ca astăzi să fie un discurs al preşedintelui mediator, preşedintele României care să fie mediatorul şi părintele naţiunii”, a comentat Dragnea, la finalul ședinței comune, potrivit news.ro.
Liderul social-democraţilor a susţinut că stilul şi cuvintele folosite de Klaus Iohannis i-au făcut pe parlamentarii PSD să părăseasca sala.
”Probabil că stilul, cuvintele folosite, i-a făcut pe colegii mei să iasă din sală. Eu nu am ieşit din sală, pentru că mi s-a părut civilizat să stau acolo şi să ascult acest mesaj cu speranţă până la ultimele cuvinte că vor veni nişte semnale de pace”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Liviu Dragnea a susţinut că i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis speranţa sa de a „reuşi să facă pace în România”. ”I-am spus la plecare preşedintelui că în continuare sper să reuşim să facem pace în România. Asta este speranţa mea şi nu am incitat şi nu voi incita în continuare la niciun fel de acţiune”, a conchis preşedintele PSD.
El a insistat că s-ar fi aşteptat ca discursul preşedintelui Klaus Iohannis să fie de unitate şi să îndemne la calm şi stabilitate, însă acesta a ales să vorbească despre „divizare, despre parlamentari buni şi parlamentari răi, despre români buni şi români răi”.
”Trebuie să spun din capul locului că m-aş fi aşteptat să fie un discurs de unitate, un discurs de îndemn la calm şi la stabilitate. Din păcate, preşedintele a ales să vorbească în continuare despre divizare, despre parlamentari buni şi parlamentari răi, despre români buni şi români răi”, a afirmat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a spus însă că este de acord cu președintele atunci când spune că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție. ”Sunt de acord însă cu dumnealui că alegerile anticipate nu reprezintă o soluţie. Am înţeles îndemnul ca Guvernul să fie unul performant şi puternic, în sensul ăsta şi îndemnul meu este să lase Guvernul în pace să guverneze, pentru că programul de guvernare este un program bun, iar românii aşteaptă să fie pus în practică. Dacă lăsăm Guvernul să guverneze bine, atunci toată ţara va avea de câştigat şi toţi indicatorii macroeconomici la care făcea referire şi care într-adevăr sunt buni, vor fi menţinuţi şi îmbunătăţiţi”, a completat preşedintele PSD.