Ce le-a spus Dragnea jurnaliștilor străini: Am văzut milioane de oameni care ne sprijină- AUDIO

vocea.biz / 06.02.2017
Ce le-a spus Dragnea jurnaliștilor străini: Am văzut milioane de oameni care ne sprijină- AUDIO

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Parlament, pentru un post de televiziune din Serbia, că el a văzut milioane de oameni care sprijină Guvernul şi că ar fi o greşeală să îi ignore din cauza protestelor din stradă, scrie news.ro.

”Am văzut milioane de oameni care ne sprijină pe noi şi avem acelaşi sprijin public. Vrem să ne punem în practică programul nostru”, a răspuns Dragnea jurnaliştilor sârbi care l-au întrebat dacă Guvernul şi-a pierdut legitimitatea din cauza protestelor masive.

Întrebat dacă îi ignoră pe cei care au ieşit în stradă, Dragnea le-a spus jurnaliştilor străini că ar fi o greşeală să îi ignore pe ceilalţi care nu au ieşit în stradă. ”Nu, dar cred că ar putea fi o greşeală să îi ignorăm pe ceilalţi din România. Asta e decizia noastră. Vă mulţumesc”, a fost răspunsul liderului PSD.

 

Citește și...