Ordonanţa de abrogare a OUG 13/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial

vocea.biz / 05.02.2017
Ordonanţa de abrogare a OUG 13/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial

Monitorul Oficial a publicat textul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale. În preambulul ordonanţei, este invocată, printre motivele abrogării, reacţia populaţiei care a manifestat în stradă, informează News.ro.

Ordonanţa a fost abrogată ”avînd în vedere că au existat foarte multe reacţii, nu numai în ce priveşte fondul actului normativ, cât şi în ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia, constatând că faptul că actul normativ menţionat a suscitat un real interes în rânul cetăţenilor României, aceştia înţelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică în perioada prealabilă adoptării, dar şi prin susţinerea ideilor în cadrul unor manifestări publice, observând că  puternica reacţie a cetăţenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând o mai mare dezbatere în cadrul Parlamentului”.

În continuare, este evocat riscul unei puternice divizări sociale prin adoptarea OUG 13/2017.

”Constatând că pe fondul tensiunilor create (…) există un pericol real de divizare a societăţii, în contextul general de neînţelegere, observând că tensiunile pot fi înlăturate prin abrogarea expresă şi imediată a acestor texte (…) Guvernul adoptă următoarea ordonanţă de urgenţă”, se arată în preambului documentului care conţine două articole, unul care abrogă propriu-zis documentul şi al doilea care modifică şi abrogă unele prevederi din Codul de Procedură Penală.

Membrii Executivului au aprobat, duminică, proiectul ordonanţei de urgenţă prin care este abrogată OUG 13/2017 prin care au fost modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. A fost aprobat şi memorandumul prin care sunt declasificate stenogramele şedinţelor de Guvern prin care au fost modificate codurile în anul 2016 şi 2017. Prin aprobarea unui memorandum vor putea fi date publicităţii stenogramele şedinţei din 18 mai 2016 când guvernul Cioloş a modificat cele două coduri şi a şedinţei în care guvernul Grindeanu a făcut acelaşi lucru pe 31 ianuarie.

Tags:
Citește și...