Nicuşor Dan: USR nu participă la consultările anunţate de Sorin Grindeanu

vocea.biz / 05.02.2017
Nicuşor Dan: USR nu participă la consultările anunţate de Sorin Grindeanu

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a cerut duminică nu doar abrogarea OUG 13, ci şi retragerea legii graţierii, anunţând că USR nu va participa la consultările anunţate de premierul Sorin Grindeanu privind punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile CCR, informează Mediafax.

”Domnul Grindeanu cred că trăieşte într-o altă realitate atunci când spune că votanţii PSD susţin ceea ce a făcut Guvernul”, a spus liderul USR.

El l-a mai criticat pe premier pentru că ”nu şi-a recunoscut greşeala uriaşă şi a pasat răspunderea către ministrul Justiţiei”.

De asemenea, el a acuzat faptul că şeful Guvernului ”a continuat să mintă că proiectele izvorâsc din decizii CCR”.

”Ele au foarte, foarte puţin de-a face cu ceea ce s-a făcut prin cele două acte normative”, a argumentat Nicuşor Dan.

El a anunţat că nu participa la consultările anunţate de premier privind modificarea Codurilor, opinând că Grindeanu ”că nu a înţeles absolut nimic” din ceea ce sutele de mii de români au cerut în stradă.

”Nu am fost contactat şi premierul Grindeanu nu are legitimitatea de a conduce astfel de discuţii. În primul rând, a propus două texte de acte normative profund imorale şi neconstituţionale. În la doilea rând, legiferarea este atributul Parlamentului şi nu al prim-ministrului. Cerem abrogarea OUG 13 şi cerem retragerea proiectului de lege privind graţierea de la dezbaterea din Parlament. Ambele proiecte sunt fundamental viciate şi ele pornesc de la nevoile unui grup de oameni corupţi, nu de la nevoile societăţii”, a subliniat deputatul.

El a anunţat că dacă Guvernul nu trimite cererea de retragere a proiectului de lege privind graţierea la Parlament, luni la ora 10 în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Senatului USR va cere ca actul normativ să fie respins în regim de urgenţă de Parlament săptămâna viitoare.

Preşedintele USR a încheiat spunând că punerea de acord a legilor cu deciziile CCR trebuie să înceapă ”de la zero, de la textul CCR şi nu de la aceste texte profund viciate”.

Premierul Sorin Grindeanu a precizat sâmbătă seara că duminică Guvernul se va reuni într-o şedinţă de urgenţă pentru abrogarea OUG 13.

”Folosesc termenul abrogare pentru că aşa este…Am văzut dezbatere inclusiv din acest punct de vedere, e termenul folosit de către Administraţia Prezidenţială atunci când ne-a cerut să abrogăm această ordonanţă. Vom găsi calea legală – abrogare, prorogare ca să nu intre în vigoare, ca să fiu cât se poate de clar”, a anunţat el la Palatul Victoria.

El a subliniat însă şi că deciziile CCR sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii României şi este normal ca în cel mai scurt timp să-şi găsească transpunerea în lege.

”Este nevoie, totuşi, să avem concordanţă între ceea ce înseamnă deciziile CCR şi cadrul legal. O să demarez rapid o consultare cu toate celelalte partide, pornind de la deciziile CCR şi de la forma pe care o avem, excluzând poate acel prag de 200.000 de lei, foarte mult discutat, astfel încât, după un dialog pe care sper să-l am – folosesc acest prilej pentru a lansa această invitaţie la dialog, în cel mai scurt timp să trimitem proiect de lege către Parlament pentru punerea în concordanţă a deciziilor CCR cu cadrul legal”, a adăugat premierul.

Citește și...