Ministrul Sănătăţii, despre Florin Iordache: “Nu şi-a dat demisia. Este ministru”

vocea.biz / 05.02.2017
Ministrul Sănătăţii, despre Florin Iordache: “Nu şi-a dat demisia. Este ministru”

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat duminică la Parlament că ministrul Justiţiei, Florin Iordache, nu a demisionat, afirmând că a participat la şedinţa de Guvern şi este ministru, informează Mediafax.

”A venit la şedinţă. Nu şi-a dat demisia. Este ministru”, a răspuns ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, întrebat dacă ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a demisionat în urma şedinţei de Guvern în care a fost abrogată OUG 13.

Florin Iordache şi Ministerul Justiţiei îşi asumă răspunderea pentru ce s-a întâmplat legat de scandalul privind OUG 13, a anunţat sâmbătă seara premierul Sorin Grindeanu, arătând că a existat o proastă comunicare.

”Cred că e important să mai spunem un lucru şi anume faptul că toate argumentele pe care noi le-am avut în susţinerea acestei ordonanţe n-au fost foarte bine comunicate. Din acest motiv s-a creat foarte multă confuzie, s-au creat foarte multe distorsiuni, care n-au legătură cu ceea ce până la urmă s-a adoptat. Şi de aceea Ministerul Justiţiei şi ministrul Justiţiei îşi vor asuma şi îşi asumă consecinţele”, a declarat şeful Executivului la Palatul Victoria.

El a părăsit sala de conferinţe fără să precizeze la ce se referă prin această asumarea a răspunderii, în condiţiile în care s-a vehiculat public o plecare a lui Florin Iordache din Cabinet.

Citește și...