Traian Băsescu intenţionează să părăsească funcţia de preşedinte al PMP, după ce, spune el, și-a atins obiectivul politic de a crea un partid nou şi și-a încheiat şi misiunea în fruntea Partidului Mişcarea Populară. Anunțul a fost făcut marți seara, pe Facebook, în timp ce în țară aveau loc proteste față de ordonanța Guvernului privind modificarea codurilor penale. Băsescu a precizat că va declanşa imediat procedurile de ”predare a ştafetei”.
“Sincer cred că mi-am atins obiectivul politic de a crea un partid nou şi mi-am încheiat şi misiunea politică în fruntea Partidului Mişcarea Populară. În 2014 Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul European. La legislativele din 2016 Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul României. Există o osatură sănătoasă a partidului, pe care o nouă generaţie de politicieni să poate să construiască un partid puternic”, a precizat Traian Băsescu.
Acesta precizează că procedurile de predare a ștafetei vor fi declanșate imediat. El va rămâne senator PMP şi membru al partidului.
“Eu consider că de azi, începând cu reluarea lucrărilor Parlamentului, mi-am încheiat mandatul în funcţia de preşedinte al PMP şi voi declanşa imediat procedurile de predare a ştafetei către cei care trebuie să preia responsabilitatea evoluţiei partidului. Să avem zile bune. PS-să nu înțelegeți greşit, voi rămâne senator PMP şi membru al acestui partid, dar cei care vor conduce partidul pentru alegerile din 2019-2020 trebuie să-l preia de pe acum. Chiar evoluţia politică din ţară, cere oameni noi”, a mai scris Băsescu pe Facebook.