Se cere dezbatere în Parlamentul European privind situația din România. PPE: Atitudinea Guvernului este inadmisibilă

vocea.biz / 01.02.2017
Se cere dezbatere în Parlamentul European privind situația din România. PPE: Atitudinea Guvernului este inadmisibilă

Grupul popularilor europeni a solicitat miercuri organizarea unei dezbateri în plenul Parlamentului European în legătură cu ceea ce se întâmplă în România, calificând ”inadmisibilă” atitudinea Guvernului, potrivit news.ro

”Ceea ce se întâmplă în România este împotriva statului de drept. Se diluează lupta împotriva corupţiei. Este inadmisibil să existe o asemenea atitudine a unui Guvern UE”, se arată într-o declaraţie a delegaţiei române din grupul PPE.

La cererea acesteia, Grupul PPE a solicitat miercuri o dezbatere în plenul Parlamentului European.

”Susţinem totodată demersurile preşedintelui României precum şi ale CSM pentru restabilirea principiilor statului de drept”, se mai arată în declaraţie.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, susţin într-o declaraţie comună că lupta anticorupţie trebuie să avanseze, nu să fie subminată, ei precizând că urmăresc ”cu foarte mare îngrijorare” evoluţiile recente din România.

”Lupta împotriva corupţiei trebuie să continue să facă progrese, nu să fie oprită. Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluţiile recente din România. Caracterul ireversibil al progreselor înregistrate în lupta împotriva corupției este esențial din perspectiva unei decizii a Comisiei Europene referitoare la o eventuală ridicarea a monitorizării în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, la un moment dat”, se arată în declaraţia oficialilor Comisiei Europene, dată publicităţii miercuri.

Consilierul premierului, social-democratul Marian Neacşu, a declarat miercuri, la Parlament, că premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit în această dimineaţă cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, întâlnirea fiind solicitată de către diplomatul american.

Citește și...