Președintele Klaus Iohannis i-a trimis miercuri premierului Sorin Grindeanu o scrisoare prin care îi cere abrogarea ordonanței de urgență de modificare a codului penal și codului de procedură penală.
Iohannis trece în revistă mai multe argumente suplimentare, precizând că Guvernul a adoptat OUG cu o zi înainte de începerea sesiunii parlamentare, ceea ce arată că nu exista nicio urgență așa cum cere Constituția. Președintele mai acuză că Guvernul a sărit peste punctul de vedere al CSM și amintește că actul normativ are efecte negative asupra combaterii corupției.
”Având în vedere prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României potrivit cărora Guvernul poate adopta Ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, constatând faptul că Guvernul a adoptat acest act normativ cu o zi înainte de începerea sesiunii ordinare a Parlamentului, ceea ce pune în discuție însăși necesitatea acestui demers, (…) observând că, în cadrul procesului decizional de adoptare a Ordonanţei de urgenţă menţionate, Consiliul Superior al Magistraturii a fost eliminat, văzând că acest act normativ a fost adoptat şi cu ignorarea opiniilor profesionale exprimate anterior în cadrul sistemului judiciar și luând în considerare efectele profund negative pe care această Ordonanță de urgență le produce asupra funcţionării statului de drept şi, implicit asupra eforturilor depuse de România în domeniul combaterii fenomenului corupţiei şi asigurării integrității funcției publice, vă solicit abrogarea Ordonanței de urgență”, se arată în scrisoarea președintelui.