Liderii PNL și USR, Raluca Turcan și Nicușor Dan, au anunțat miercuri depunerea moțiunii de cenzură ”Guvernul Grindeanu, guvernul sfidării naționale”, precizând că aceasta este soluția legală, instituțională pentru demiterea Executivului și pentru a ajunge la alegeri anticipate.
Raluca Turcan, președinte interimar al PNL, a spus că speră ca toți parlamentarii care cred în supremația legii și respectă cetățeanul să voteze moțiunea de cenzură. Ea a mai spus că prin ordonanța de modificare a Codului penal și codului de procedură penală se încearcă legalizarea furtului în România.
Președintele USR, Nicușor Dan, a spus și el că prin ordonanță adoptată de Guvern marți seara a fost pus în paranteză efortul societății românești privind combaterea corupției și că decizia Guvernului îndepărtează România de lumea civilizată dând liber la furt.
”Domnule Dragnea și domnule Tăriceanu, vă asigurăm că românii nu vor grațierea și salvarea politicienilor corupți! Legiferarea în folos propriu nu este o soluție pentru România pentru că nu face decât să slăbească statul de drept și să ne slăbească ca națiune. Vă somăm domnilor, să renunțați la acțiunile împotriva respectării Legii, să renunțați la a proteja corupția și a atenta la viața siguranța și viitorul românilor. Nu vă mai ascundeți în spatele unui vot pe care cetățenii vi l-au acordat cu bună credință și deschideți larg ochii pentru a vedea că nu guvernați doar o Românie minoritară a celor corupți!”, se arată în documentul Opoziției.
Guvernul Grindeanu – Guvernul Sfidării Naționale.
NU LEGALIZAȚI FURTUL ÎN ROMÂNIA!
Domnilor Președinți ale celor două Camere ale Parlamentului,
Domnule Prim-Ministru,
Doamnelor și domnilor miniștri,
Stimați colegi,
În 11 decembrie 2016, românii ne-au ales să le reprezentăm interesele în forul legislativ al țării, având credința că noi, toți cei care astăzi formăm Parlamentul României, vom acționa numai în interesul lor, al românilor. De altfel, a trecut un pic mai mult de o lună de când ne-am angajat prin jurământ să ne îndeplinim cu onoare şi fidelitate mandatul încredințat de poporul român.
De aceea, nu putem asista impasibili la atentatul pe care Guvernul PSD al domnilor Dragnea și Grindeanu îl pregătesc românilor prin adoptarea unor acte normative prin care se urmărește modificarea codului penal și de procedură penala precum și grațierea unor pedepse.
Sub masca respectării unor decizii ale unor instanțe interne sau internaționale, Guvernul girat de domnii Dragnea și Tăriceanu, lovesc în ceea ce înseamnă siguranța românilor și a intereselor lor legitime.
În ședința de marți noaptea simultan, Guvernul a comis un abuz în serviciu și s-a salvat pe sine de urmările penale ale acestei fapte. Cuprinsul ordonanței pentru modificarea codurilor penal și de procedură penală conține dovada: prin acest act normativ se dezincriminează favorizarea făptuitorului prin emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative. Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la raspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Guvernul și-a asigurat astfel spatele față de mârșăvia comisă la ceas de noapte prin introducerea acestui paragraf. Am vrea să credem că unii dintre membrii guvernului nu au dorit să voteze proiectele privind grațierea și dezincriminarea unor fapte penale fără asigurări că nu vor răspunde penal. Aceasta este dovada că în momentul adoptării au avut reprezentarea faptului că săvârșesc o infracțiune în favoarea membrilor de partid și a clientelei politice.
Principalul argument invocat de Guvern, în emiterea unui act normativ referitor la grațierea unor pedepse, este acela al supraaglomerării din închisorile românești și respectarea drepturilor omului. În realitate, suntem în fața unor acte normative menite să exonereze și să facă scăpați o serie de lideri politici ai PSD-ALDE, care au primit condamnări din partea instanțelor românești.
În ultimele luni, au existat discuții în diferite zone ale politicului din care reieșea clar intenția PSD de a iniția demersul adoptării acestor acte normative prin care se dorea dezincriminarea unor fapte de corupție sau asimilate acestora și grațierea unor persoane condamnate. În diferite ocazii, reprezentanții PSD au promis unor oficiali locali ori județeni care aveau probleme cu legea sau care aveau dosare în diferite faze judiciare că odată ajunși la putere vor adopta aceste măsuri.
Iată că, toate aceste zvonuri au fost confirmate, iar societatea românească a fost înșelată, cetățeanul fiind pus în situația de a fi mințit de către cei cărora le-a acordat votul de încredere.
Motivația privind urgența adoptării unor măsuri pentru scăderea numărului de deținuți, întrucât CEDO a cerut încă din anul 2012 statului român să remedieze condițiile inumane din penitenciare și suprapopularea acestora, nu stă în picioare dacă avem în vedere datele comunicate chiar de către Administrația Națională a Penitenciarelor, care arată că argumentele invocate de Guvernul Grindeanu sunt eronate. Astfel, potrivit datelor provenite de la această instituție, supraaglomerarea ca fenomen este în scădere, iar cifrele demonstrează că acest efect este unul consistent. În ultimii 10 ani numărul deținuților a scăzut de la aprox. 48.000 la aprox. 27.000. În acest context, reprezentanții ANP apreciază că supraaglomerarea va scădea în maxim 4 ani dacă planurile existente vor fi finanțate și implementate. Potrivit acelorași surse, rata mortalității în penitenciare este de 3,5 la mia de deținuți, în timp ce rata mortalității în România este de 11 la mia de locuitori.
Domnule Prim Ministru,
Știm că sunt probleme reale în sistemul penitenciar românesc, însă acestea trebuie să fie rezolvate într-un mod transparent și responsabil!
Nu este corect să exploatați această situație în interesul unui grup restrâns de politicieni care au fost condamnați pentru corupție.
Dovada clară a faptului că în realitate coaliția PSD-ALDE nu are ca obiectiv real soluționarea problemei supraaglomerării din închisori constă în aceea că prin legislația propusă sunt grațiate pedepsele cu suspendare. Aici se află de fapt cheia acestei reglementări: ștergerea cu buretele a condamnărilor unor lideri ai coaliției aflate la guvernare în frunte cu Președintele PSD Liviu Dragnea.
Mai mult, insuficienta finanțare prin bugetul de stat a sistemului penitenciar este o dovadă concludentă a intențiilor reale ale actualului guvern legat de această problemă.
Așadar, în loc să adoptați măsuri concrete care să rezolve în mod real problema supraaglomerării din penitenciare și a încălcării drepturilor omului în aceste instituții, dumneavoastră alegeți calea salvării unor personaje politice condamnate, în detrimentul siguranței românilor. Grațierea colectivă conduce la reducerea gradului de siguranță publică în condițiile în care infractori periculoși vor fi eliberați, iar societatea românească a zilelor noastre se confruntă cu un val de infracționalitate, când ne așteptăm la creșterea infracționalității în zona terorismului, a criminalității transfrontaliere ori a criminalității violente, așa cum relevă toate rapoartele instituțiilor de specialitate interne și internaționale.
Astfel, proiectul de lege privind grațierea, în forma elaborată de guvern, nu va rezolva în niciun fel situația din penitenciare, având în realitate un impact nesemnificativ, iar experiențele altor state au arătat că rata de întoarcere în sistemul penitenciar a celor grațiați este de aproximativ 50%. Deși, se susține că grațierea nu se acordă celor condamnați pentru fapte de corupție, se omite cu bună știință să se afirme că ea se aplică cu precădere celor care au săvârșit infracțiuni conexe faptelor de corupţie şi care sunt prevăzute de legi speciale, precum și funcționarilor publici care au săvârșit infracțiuni în exercitarea atribuţiilor de serviciu, adică acelora care acum conduc România după bunul plac și care au risipit, conform rapoartelor Curții de Conturi, peste o treime din bugetul Românie. Nu trebuie uitat că lupta anticorupție este un concept larg, ce nu se rezumă la un set restrâns de infracţiuni și include mult mai multe fapte incriminate decât cele care, tehnic, sunt denumite infracțiuni de corupție.
Aducem următoarele critici concrete la conţinutul proiectului de OUG privind graţierea: Stabilirea limitei la 5 ani este una prea ridicată, indiviualizarea pedepsei la un astfel de termen dovedind o gravitate deosebită a faptei săvârșite, după practica justiției noastre. În lista infracţiunilor pentru care se aplică graţierea se găsesc infracţiunile de serviciu prevăzute de Codul Penal. Nu există nicio justificare pentru graţierea amenzilor penale stabilite de instanţele de judecată. Grațierea trebuie să fie condiționată, în toate cazurile, de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate. Amenzile şi celelalte sancţiuni cu caracter administrativ aplicate trebuie executate în măsura în care nu au fost executate, în toate cazurile.
Domnule Prim-Ministru,
Prin același pachet legislativ promovați dezincriminarea mascată a unor infracțiuni de corupție sau asimilate corupției, de altfel o altă măsură legislativă ”cu dedicație”, în favoarea clienților și liderilor politici ai PSD-ALDE.
O astfel de măsură afectează grav viața de zi cu zi a cetățeanului, modul în care acesta se raportează la tot ceea ce însemnă lege. În ultimii ani, cetățeanul a văzut în aplicarea corectă a legii penale o formă de speranță în curățarea anumitor sectoare de activitate cu care se află în contact permanent. Nedreptățile, lipsa de transparență, nepăsarea, atitudinea incorectă a unor structuri ale statului față de cetățean își aveau, în opinia publică, o rezolvare prin aplicarea corectă a legislației din domeniul penal.
În același timp, un alt efect extrem de periculos al acestor măsuri constă în afectarea conformării voluntare a membrilor societății la tot ceea ce înseamnă normă legală.
În urma adoptării acestor măsuri, oamenii vor putea interpreta că respectarea legii are caracter facultativ și că, în România zilelor noastre, dacă ești puternic, dacă ești la putere și în “gașca” care trebuie, brațul legii nu te poate atinge indiferent ce ilegalitate ai comis.
Astfel, restul societății, cetățenii corecți și cinstiți din această țară, cei care reprezintă de fapt marea majoritate, vor fi resemnați și se vor simți fără apărare în fața abuzurilor.
Astfel românii vor ști că NU sunt egali în fața legii.
Infracțiunea de abuz în serviciu se circumscrie doar faptelor prin care se săvârșește un abuz prin încălcarea prevederilor unei legi sau a unei ordonanțe. Abuzul care va fi săvâșsit cu încălcarea unui alt tip de act normativ – hotărâre de guvern, ordin al ministrului, hotărâri de consiliu local, regulamente, ordine sau directive ale diverselor instituții etc. nu vor mai reprezenta infracțiune.
Una dintre cele mai grave modificari o considerăm ca fiind cea a eliminării interdicției de a ocupa o funcție publică în cazul săvârșirii infracțiunii abuz in serviciu. Este greu de acceptat ca cel care a săvârșit o infracțiune de acest gen, în exercitarea funcției, cu intenție, să ocupe aceeași poziție în continuare.
Circumscrierea infracțiunii de conflict de interese doar la faptele în urma cărora a câștigat un folos necuvenit soțul, o rudă sau afin până la gradul II, este practic o golire de sens a acestei prevederi legale și o dublare a reglementării infracțiunii de luare de mită. Deși formularea actuală prezintă carențe care necesită rezolvare, modul de soluționare propus de acest proiect este cu totul inacceptabil.
Nu putem accepta dezincriminarea neglijenței în serviciu, care poate avea efecte deosebit de grave, existând exemple relevante în acest sens.
Considerăm ca limita minimă a prejudiciului de la care fapta devine penală este lipsită de sens și solicităm renunțarea la aceasta. Prejudiciile aduse persoanelor sunt grave și dacă sunt cuantificate la 5.000 de lei, în condițiile economice actuale din România. Limita de 200.000 de lei este stabilită arbitrar, în laboratoarele de partid, cu un destinatar clar și direct.
Socotim că stabilirea unui termen pentru realizarea denunțului va avea efecte deosebit de grave in societate și va conduce, în final, la instaurarea unui principiu al impunității. Practic se urmărește reducerea de facto a termenului de prescripție pentru infracțiuni Este important de reținut că acest termen va duce la imposibilitatea formulării denunțului după 6 luni de la săvârșirea faptei și în cazuri de celor mai grave infracțiuni.
De aceea, în numele cetățenilor români și pentru viitorul copiilor noștri, domnilor de la PSD și ALDE, RENUNȚAȚI LA LEGALIZAREA FURTULUI ÎN ROMÂNIA!
Domnule Dragnea și domnule Tăriceanu, vă asigurăm că românii nu vor grațierea și salvarea politicienilor corupți! Legiferarea în folos propriu nu este o soluție pentru România pentru că nu face decât să slăbească statul de drept și să ne slăbească ca națiune.
Vă somăm domnilor, să renunțați la acțiunile împotriva respectării Legii, să renunțați la a proteja corupția și a atenta la viața siguranța și viitorul românilor. NU vă mai ascundeți în spatele unui vot pe care cetățenii vi l-au acordat cu bună credință și deschideți larg ochii pentru a vedea că nu guvernați doar o Românie minoritară a celor corupți!
Domnule prim-ministru,
Admitem faptul că sunteți în situația ingrată de a răspunde comenzilor venite pe linie de partid și a trebuit să dați curs solicitării directe a șefului dumneavoastră, domnul Liviu Dragnea, pentru a-l face scăpat de la o eventuală condamnare cu executare viitoare. Cu toate acestea, trebuie să va asumați eroarea de a adopta aceste acte normative și să plecați acasă! Altfel, veți rămâne în istorie un al doilea TOVARĂȘ DE DRUM, după Dr. Petru Groza, dar mult mai nociv pentru popor decât a făcut-o regimul totalitar impus după cel de-al Doilea Război Mondial.
Prin aceste acțiuni îndepărtați investitorii de România, îndepărtați România de tot efortul făcut în ultimii 27 de ani pentru a căpăta statutul de țară europeană!
În graba cu care vreți să vă salvați propria clientelă de la condamnări, ați uitat de prioritățile cu adevărat importante pentru România. Ați uitat de condițiile dezastruoase din spitale, de frigul și igrasia din școli, de drumurile pline de gropi care iau anual mii de vieți.
România are nevoie de un Guvern competent, care să fie preocupat cu adevărat de problemele reale cu care se confruntă societatea în momentul de față!