Parlamentarii Opoziției au luat cu asalt tribuna înarmați cu mesajele ”Refuz acest abuz” și ”Noaptea ca hoții”-VIDEO

vocea.biz / 01.02.2017
Parlamentarii Opoziției au luat cu asalt tribuna înarmați cu mesajele ”Refuz acest abuz” și ”Noaptea ca hoții”-VIDEO

Parlamentarii USR au inițiat miercuri un nou protest, lor alăturându-li-se și liberalii care au luat cu asalt tribuna din sala de plen, înarmați cu foi pe care scria ”Refuz acest abuz”, “Ruşine!”, ”Noaptea ca hoții”, ”Demisia Guvernului”. Social-democraţii din sală i-au huiduit şi i-au numit ”hoți”, scrie news.ro. Protestul a avut loc după ce PNL și USR au anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură ”Guvernul Grindeanu, guvernul sfidării naționale”. Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a absentat atât de la ședința Birourilor permanente, cât și din plen. 

Când liderul USR Nicuşor Dan a venit la tribună pentru a prezenta componenţa grupului parlamentar în noua sesiune, a încercat să susţină şi un discurs împotriva OUG emisă marţi seara pe tema codurilor penale. Preşedintele de şedinţă, Petru Vlase (PSD), i-a spus lui Dan că îi va tăia microfonul dacă va continua cu declaraţiile politice, moment în care parlamentarii USR au venit la tribună, de unde au strigat minute în şir “Ruşine!” şi “Demisia!”.

Gestul USR a fost primit cu huiduieli din sală, din zona PSD, deputaţii social-democraţi strigând la rândul lor împotriva lui Nicuşor Dan.

Ulterior, când liderii PSD au mers la tribună pentru a-şi prezenta componenţa grupului, cei din USR au început din nou să scandeze împotriva lor.

viewscntProteste au avut loc și la Senat. În deschiderea primei şedinţe de plen a Senatului din actuala sesiune parlamentară, reprezentanții PNL şi USR  au afişat pancarte cu mesaje la adresa majorităţii şi bătând cu pumnii în bănci.

Protestul a izbucnit după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a întrerupt discursul senatorului USR Vlad Alexandrescu. Fostul ministru al Culturii a vrut să critice majoritatea pentru adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale. ”Abuzaţi de legitimitatea votului şi de oamenii cinstiţi…”, a apucat să spună Alexandrescu înainte ca Tăriceanu să îi taie micorfonul.

Nu acceptăm acest abuz”, au început să scandeze toţi senatorii PNL şi USR, afişând pancarte pe care scria ”Ruşine” şi ”Noaptea ca hoţii”şi bătând cu pumnul în bănci.

USR a boicotat și conferința de presă a ministrului Justiției Florin Iordache.

Citește și...