Ion Iliescu, într-o postare pe blogul său personal, respinge ideea unei lovituri de stat și susține că în România a avut loc o Revoluție, indiferent de ceea ce se străduiesc alții să acrediteze. Fostul șef al statului vorbește și despre sacrificiul făcut de cei care au murit în decembrie 1989 și spune că pe jertfa acelor oameni s-a construit statul democratic de astăzi.
Într-o postare pe blogul său personal, Ion Iliescu precizează că în decembrie 1989, în România a avut loc o revoluție, chiar dacă în spațiul public au apărut alte interpretări.
“În decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie, indiferent de ceea ce se străduiesc să acrediteze cei cărora acest act de demnitate nu le este pe plac. A fost o schimbare radicală de sistem politic, s-au schimbat dramatic instituţiile statului, natura lor, s-a trecut de la un regim totalitar la unul democratic. Au apărut instituţii noi, noi drepturi şi libertăţi civice, România s-a deschis spre lume,” explică fostul șef al statului.
Iliescu mai spune și că la baza revoltei s-au aflat privațiunile și umilințele la care poporul român le-a avut de îndurat sub regimul comunist. Nevoia de libertate și de democrație au fost și ele esențiale în declanșarea Revoluției, mai explică fostul șef al statului. Adus la limita supraviețuirii de regimul ceaușist, cu o Securitate care a înăbușit revolta de la Iași, românii s-au ridicat împotriva comunismului, spune Iliescu.
Fostul șef al statului precizează că democrația din România s-a construit pe eroii de la Revoluție și pledează nu doar pentru apărarea libertăților și a drepturilor câștigate în 1989, ci și pentru asumarea responsabilităților care revin cetățenilor.
“Democrația s-a construit pe jertfa unor oameni, care au pus viața lor la temelia noii Românii, jertfă pe care o onorăm, și o regretăm, în același timp, pentru că nimeni n-ar trebui să fie obligat să se sacrifice pentru ideile și credințele lui. Pentru ca jertfa lor să aibă un sens pentru noile generații, trebuie ca, alături de drepturi și libertăți, să învățăm să ne asumăm și responsabilitățile care derivă din starea noastră de cetățeni,” scrie Ion Iliescu.
Fostul președinte vorbește și despre moștenirea Revoluției, pe care o consideră una pozitivă.
“Moștenirea Revoluției Române este una eminamente pozitivă, și ea trebuie apărată de toți cei care cred în libertate și în democrație. Mă înclin în fața memoriei tuturor celor care au luptat pentru libertate în anii totalitarismelor românești, a celor care, în decembrie 1989, au făcut posibilă schimbarea care a adus România în familia națiunilor europene,” își încheie postarea Ion Iliescu.
Precizările fostului președinte vin în contextul în care procurorii care instrumentează “Dosarul Revoluţiei” au dat publicității noi detalii despre evenimentele din Decembrie 1989.