Traian Băsescu, persona non-grata în Moldova, în viziunea lui Igor Dodon

Vocea.biz / 21.12.2017
Traian Băsescu, persona non-grata în Moldova, în viziunea lui Igor Dodon

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a precizat că dacă avea puterile necesare, Traian Băsescu ar fi fost declarat persona non-grata.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a scris pe contul său de socializare că dacă avea puterile necesare el l-ar fi declarat pe Traian Băsescu persona non-grata în Moldova. Dodon spune că fostul președinte al României promovează deschis o politică de “lichidare” a statului moldovean.

“Să fi deţinut împuternicirile necesare, demult îl declaram pe Traian Băsescu persona non-grata în Moldova şi ar fi fost o decizie corectă, or acesta promovează deschis o propagandă de lichidare a statului nostru, acţiune intolerabilă pentru orice ţară,” a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Mai mult, președintele moldovean compară situația lui Băsescu cu cea a lui Mihail Saakașvili, din Ucraina.

“Partidul Democrat, care îi permite să procedeze astfel, riscă să repete situaţia cu Mihail Saakaşvili, din Ucraina,” a scris Dodon.

Reacția lui Dodon vine după ce în presă au apărut zvonuri cu privire la o posibilă candidatură a lui Traian Băsescu la alegerile din Republica Moldova.

Dodon a și semnat un act pentru inițierea retragerii cetățeniei acordate președintelui Traian Băsescu.

Citește și...