Dezastru preconizat pentru autostrăzile din România în 2018. Proiectele sunt blocate, susţine Asociaţia Pro Infrastructură

Bogdan Buburuz / 12.12.2017
Dezastru preconizat pentru autostrăzile din România în 2018. Proiectele sunt blocate, susţine Asociaţia Pro Infrastructură

Asociaţia Pro Infrastructură susţine că multe dintre proiectele de autostrăzi din România sunt subfinanţate în bugetul pe 2018 şi preconizează un dezastru privind deschiderea circulaţiei pe cele mai importante sectoare.

Bugetul adoptat de Guvern privind autostrăzile București-Brașov, Sebeș-Turda şi Lugoj-Deva nu este suficient pentru ca acestea să fie finalizate în 2018, transmite Asociaţia Pro Infrastructură, care detaliază sumele necesare şi cele prevăzute în buget într-o analiză proprie.

Situaţia, potrivit asociaţiei, stă astfel:

1. A3 București-Brașov. Împreună cu solicitările de plată înregistrate la CNAIR și încă neplătite, Aktor (între Șos. Petricani și DNCB) ar ajunge la finalul acestui an la 50% plăți și 70% procent fizic în teren. Astfel, pentru finalizarea lucrărilor în 2018, CNAIR va trebui să plătească restul de 50%, adică aproximativ 80 de milioane de lei.

“Din declarațiile publice ale MT și CNAIR, la anul vor începe în forță lucrările pentru contractul semnat recent din Autostrada Comarnic-Brașov, sectorul Râșnov-Cristian, deci și acolo avem nevoie de minim 20 de milioane de lei, pentru a atinge un avans de minim 15%. Astfel, în total, vom avea nevoie de aproximativ 100 de milioane de lei în 2018. Cât credeți că a bugetat guvernul PSD? 20 (douăzeci) de milioane de lei”, arată Asociaţia Pro Infrastructură.

2. A10 Sebeș-Turda. Pe loturile 1 și 2, stadiul fizic și financiar se ridică la aproximativ 40%. Pentru un avans rezonabil de 30%, considerând că proiectele sunt deblocate și vor avansa rapid în anul 2018, ar fi nevoie de 200 de milioane de lei pentru fiecare lot, 400 de milioane în total. Pentru loturile 3 și 4, chiar dacă fizic sunt aproape finalizate, există restanțe financiare de aproximativ 200 de milioane de lei care vor fi plătite în anul 2018. Totalul necesar: 600 de milioane. Bugetat de guvern: 212 milioane de lei, adică aproximativ 35% din necesar.

3. A1 Lugoj-Deva. Pentru atingerea în anul 2018 a unui procent fizic și financiar de 100% pe loturile 3 și 4 ale acestei autostrăzi, CNAIR trebuie să facă plăți de aproximativ 180, respectiv 200 milioane lei pentru cele două tronsoane. În plus, mai sunt necesare plăți de 50 de milioane de lei și pentru ultimele lucrări executate de Salini pe lotul 2. Astfel, pentru o bună desfășurare a lucrărilor care să ducă la deschiderea traficului pe loturile 3 și 4, așa cum cei de la conducere au afirmat în nenumărate rânduri, ar fi necesari cam 430 de milioane de lei. Cât este prins în buget? 217 milioane de lei.

“Exemple ca acestea se găsesc la tot pasul în legea bugetului, dar am dorit să publicăm doar o mostră din DEZASTRUL preconizat pentru anul 2018. Public, decidenții politici declară fălos că va curge lapte și miere în 2018, dar în realitate blochează cu bună știință aceste proiecte”, notează asociaţia, care solicită Parlamentului ca la discutarea legii bugetului să “dea dovadă de înțelepciune și de dorință nedisimulată și să ofere un buget suficient acestor investiții majore”.

Săptămâna trecută, guvernul Tudose, la propunerea MT și a companiilor din subordine, a adoptat bugetul de stat pe anul…

Publicată de Asociația Pro Infrastructură pe Luni, 11 decembrie 2017

Bugetul de stat pe anul 2018 a intrat, luni, în dezbatere în comisiile parlamentare.

Citește și...