Tăriceanu, despre proteste și implicarea opoziției: “Nu se poate accepta o astfel de formulă”

Silvia Spanciu / 11.12.2017
Tăriceanu, despre proteste și implicarea opoziției: “Nu se poate accepta o astfel de formulă”

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că partidele de opoziție se implică în proteste civile într-o încercare de a redobândi credibilitatea pierdută. Șeful Sentatului mai spune și că astfel de acțiuni nu sunt acceptabile într-o societate democratică unde opoziția are alte pârghii la dispoziției pentru a ajunge la putere.

Într-o postare pe Facebook, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, precizează, legat de participarea partidelor de opoziție la protestele civice, că organizațiile politice încearcă astfel să își redobândească credibilitatea pierdută.

“Aceste proteste, care la început reprezentau într-un fel ceea ce numim societatea, societatea civilă, oameni care aveau anumite lucruri cu care nu erau de acord, dar erau apolitice, au devenit, în acest moment, în mod vădit foarte politice. Ele au devenit niște proteste la care partidele de opoziție, foarte slab prezente în viața publică și fără să aibă posibilitatea să își recapete încrederea, deci pe fondul unui deficit de încredere, caută să se asocieze cu mișcările de stradă pentru a căpăta un plus de credibilitate în revendicările pe care le au,” scrie șeful Senatului.

Tăriceanu mai spune și că astfel de acțiuni nu sunt acceptabile într-o societate democratică. Opoziția are tot dreptul să își dorească răsturnarea majorității aflate la guvernare, spune președintele ALDE, dar asta nu se face prin susținerea mișcărilor de stradă.

“În toate țările, opoziția își dorește să răstoarne majoritatea și să acceadă ea la guvernare, numai că acest lucru se face, de obicei, pe baza votului cetățenilor exprimat în alegeri libere, nu ca urmare a mișcărilor de stradă. Dacă opoziția așa își dorește să ajungă la putere, nu pot decât să subliniez încă o dată că nu se poate accepta într-o țară democratică o astfel de formulă,” a conchis șeful Senatului.

La protestele organizate duminică în marile orașe din țară au participat și liderii opoziției. Partide precum PNL și USR au anunțat că vor fi alături de protestatari.

Citește și...