Victor Ponta, nostalgic de Ziua Națională. Presa îl contrazice

Vocea.biz / 01.12.2017
Victor Ponta, nostalgic de Ziua Națională. Presa îl contrazice

Victor Ponta și-a însoțit postarea de 1 Decembrie de o fotografie de la parada de Ziua Națională din 2012. Fostul premier spune că acela a fost momentul în care a simțit cea mai mare unitate iar de atunci România merge din rău în mai rău. 

Victor Ponta s-a simțit nostalgic de Ziua Națională. Fostul premier și-a însoțit postarea de pe pagina sa de socializare de o poză făcută la parada militară din Capitală din 2012. Ponta a precizat că atunci a simțit cea mai mare unitate. Fostul președinte al PSD a mai spus și că de atunci țara a luat-o într-o direcție greșită.

“Ps – am găsit această fotografie în telefon / pentru mine Parada din 1 Decembrie 2012 a fost evenimentul la care am simțit cel mai mult unitate și încredere în viitor ; nimeni nu a venit să huiduie sau să atace pe altcineva – doar speranța că mergem în direcția bună. De atunci încoace însă din ce în ce mai rău , iar în 2017…,” și-a încheiat Ponta postarea.

Postarea lui Victor Ponta este contrazisă de articolele de presă. Parada militară de la Arcul de Triumf din 2012 a fost marcată chiar de huiduielile adresate de câțiva cetățeni șefului statului, Traian Băsescu. Fostul președinte a fost fluierat și huiduit în momentul în care a ajuns la ceremonia oficială dar și după terminarea paradei.

Citește și...