George Maior, fostul șef al SRI, a declarat, marţi, că vizita sa acasă la Gabriel Oprea, în seara turului secund al alegerilor prezidenţiale din 2009, nu a reprezentat o problemă de moralitate, întrucât el nu a implicat Serviciul într-o activitate politică.
Întrebat dacă apreciază că e o problemă de moralitate faptul că a fost acasă la un om politic, Maior a răspuns: „Nu e deloc o problemă de moralitate”.
„O problemă de moralitate se pune atunci când, într-o anumită calitate, într-un fel implici Serviciul într-o activitate politică, ceea ce nu s-a întâmplat pe parcursul a opt ani, şase luni şi câteva zile de mandat (…). Serviciul poate să spună că pe parcursul a opt ani şi şase luni de mandat s-a reformat exemplar, s-a modernizat, a devenit unul dintre cele mai importante Servicii din lume. Sunt foarte mulţumit, sunt foarte împăcat şi nu îmi fac nicio problemă”, a adăugat Maior, citat de Mediafax.
El a arătat că a răspuns „corect” la toate întrebările adresate de către Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor din 2009 şi a reiterat faptul că vizita sa la Oprea a avut caracter „privat”.
„Eu am făcut un efort necesar de a traversa Atlanticul pentru a răspunde întrebărilor Comisiei de anchetă. Cred că am răspuns la toate întrebările adresate, unele foarte interesante. Consider că am răspuns corect. Repet ce am spus şi atunci. A fost o vizită cu caracter privat, nu a avut nicio conotaţie neconstituţională, ilegală sau chiar imorală. Am fost deschis, comunicativ cu membrii Comisiei şi în acest context nu am ce să comentez ceea ce interpretează unii membrii ai Comisiei”, a precizat Maior.