Ciolacu:Până pe 5 septembrie vom avea proiecţia bugetului pe 2018, iar în jur de 20 septembrie vom avea rectificarea bugetară

Vocea.biz / 25.08.2017
Ciolacu:Până pe 5 septembrie vom avea proiecţia bugetului pe 2018, iar în jur de 20 septembrie vom avea rectificarea bugetară

Vicepremierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Neptun, referindu-se la rectificarea bugetară, că până pe 5 septembrie va exista proiecţia bugetului pe 2018, iar în jurul datei de 20 septembrie va fi gata rectificarea bugetară.

“Până pe 5 septembrie, vom avea proiecţia bugetului pe 2018, între 5 şi 7 septembrie, în sediul din Victoria echipa primului-ministru va lucra cu echipa de la Ministerul de Finanţe va începe să lucreze atât pe buget, cât şi pe rectificare”, a declarat, vineri, la Neptun, vicepremierul Marcel Ciolacu.

El a adăugat că următoarele zile fiecare ministru va avea întâlniri individuale cu ministrul Finanţelor şi cu echipa de la acest minister şi vor fi stabilite cifrele.

“Între 7 şi 10 septembrie, fiecare ministru, mi se pare că sunt 62 de ordonatori de credite, vor avea întâlniri individuale cu ministrul Finanţelor şi echipa de la Finanţe şi vom stabili cifrele, iar în jur de 20 septembrie vom avea rectificarea bugetară”, a conchis vicepremierul Marcel Ciolacu.

Liderii PSD s-au reunit, vineri, la Neptun, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, la şedinţă participând şi preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Precedenta reuniune a CEx a avut loc în urmă cu două luni, când a fost votată lista membrilor Cabinetului Tudose.

(News.ro)

sursa foto: Mediafax FOTO

Citește și...