Dragnea, despre Guvernul Tudose: Trebuie să recunosc, a depăşit stadiul implementării programului de guvernare

Vocea.biz / 21.08.2017
Dragnea, despre Guvernul Tudose: Trebuie să recunosc, a depăşit stadiul implementării programului de guvernare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu premierul Mihai Tudose, că printre temele de discuţie s-au numărat priorităţile legislative ale Guvernului, nivelul încasărilor la buget şi creşterea ecoonomică, el fiind foarte mulţumit de faptul că miniştrii au depăşit stadiul implementării programului de guvernare.

„Au fost două săptămâni în care nu ne-am mai văzut. Am discutat despre priorităţile legislative ale Guvernului pentru această toamnă, despre CExN pe care îl vom organiza zilele următoare, despre stadiul în care se află implementarea programului de guvernare – trebuie să recunosc, pentru mine e o veste foarte bună, au început să-l şi depăşească, ceea ce îmi dă de gândit, nivelul încasărilor şi creşterea economică”, a spus Liviu Dragnea, citat de News.ro.

Liderul PSD a susţinut că s-a stabilit şi un grafic pentru adoptarea proiectelor de lege iniţiate de Guvern.

„Sunt multe proiecte de lege şi am stabilit un oarecare grafic şi o oarecare ritmicitate, în aşa fel încât să fie adoptate într-un ritm firesc. Totodată, am discutat şi despre proiectul de buget”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.

În ceea ce priveşte Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, Dragnea a spus că proiectul a intrat în circuitul de avizare.

„Am discutat, am înţeles că a plecat deja pe circuitul de avizare de la ministerul de Finanţe. Urmează, când începe sesiunea parlamentară, să ajungă proiectul la Parlament”, a răspuns preşedintele PSD.

Sursa foto: Captură video Youtube

Citește și...