Tudose despre datele INS: “România se află pe un trend pozitiv”

Silvia Spanciu / 16.08.2017
Tudose despre datele INS: “România se află pe un trend pozitiv”

Premierul Mihai Tudose a afirmat, miercuri, pe Facebook, că datele economice prezentate de INS arată că România se află pe un trend pozitiv iar creșterea economică este una pozitivă. 

Institutul Naţional de Statistică a publicat publicate miercuri date care arată o accelerare a creşterii economice în al doilea trimestru din 2017 faţă de primul trimestru. Potrivit INS, produsul intern brut a crescut cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Premierul Mihai Tudose a reacționat pe Facebook spunând că datele arată faptul că România are o creștere economică solidă. Tudose a mai precizat și că această creștere se bazează pe mărirea producției, inclusiv în secotoare precum cele high tech care aduc o valoare adăugată mare.

“Institutul Național de Statistică a anunțat, astăzi, că România are o creștere economică de 5,9% în trimestrul II din 2017, peste cifra de 5,7% din trimestrul I din 2017. Este o creștere economică solidă, care provine din mărirea puternică a producției industriale cu 8% și din servicii. O contribuție însemnată vine și din sectoarele cu valoare adăugată medie și mare, precum high tech,” a scris Tudose pe pagina sa de socializare.

Premierul se arată încrezător în faptul că economia țării va evolua și în continuare într-un mod pozitiv mai ales datorită încrederii pe care o au investitorii.

“Mai mult, în primele şapte luni ale acestui an, nivelul mediu al încrederii în economie a fost de 105,1 puncte, în creştere semnificativă faţă de 103,2 puncte, în perioada corespunzătoare din anul 2016. Sunt rezultate bune, care confirmă că România se află pe un trend pozitiv, pe care vrem să-l menținem,” a conchis Tudose.

Evaluarea optimistă a premierului vine la o zi după ce vicepreședintele PNL Florin Cîțu a atras atenția, tot pe Facebook, că investițiile străine au scăzut, iar o posibilă cauză ar fi neîncrederea investitorilor.

Citește și...