Unii dintre cei mai mediatizaţi candidaţi pentru un post de parlamentar şi care au şi câştigat primul lor mandat au iniţiat, în primele 6 luni ale acestei legislaturi, propuneri legislative care vizează domenii diverse, dar şi inedite, de la combaterea ambroziei şi până la protejarea zootehniei, conform Mediafax.
Astfel, Mara Mareş, de la PNL, este cel mai tânăr deputat din actuala legislatură, fapt care i-a atras atât mediatizarea, cât şi notorietatea.
În primele 6 luni ale mandatului său, Mara Mareş a iniţiat nu mai puţin de 18 propuneri legislative.
Printre domeniile sale de interes s-au numărat modificarea Statutului funcţionarilor publici, modificarea Statutului aleşilor locali, organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici şi sistemul unitar de pensii publice.
Mara Mareş a mai iniţiat, în calitate de co-semnatar, o propunere legislativă pentru combaterea ambroziei şi o alta pentru susţinerea reîntregirii familiei de români cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
Deputatul PMP Robert Turcescu, aflat şi el la primul mandat, a fost mediatizat la momentul anunţării candidaturii, dată fiind notorietatea sa ca jurnalist, dar şi scandalul mediatic în care s-a autoplasat prin propriile sale dezvăluiri ce vizau o presupusă activitate de ofiţer acoperit.
Turcescu a co-iniţiat, în prima sesiune legislativă din acest mandat, 24 de propuneri legislative, printre care şi cea privind combaterea ambroziei, dar şi altele privind instituirea zilei de 15 mai – Ziua ardelenilor sau aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş “Autostrada Unirii”.
Printre alte propuneri legislative semnate de Turcescu se numără şi cea privind protejarea agriculturii şi zootehniei în România, dar şi o alta, referitoare la sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.
Alte domenii de interes pentru Turcescu sunt audiovizualul, educaţia, reforma sănătăţii şi circulaţia pe drumurile publice.
Liberala Mara Calista se află şi ea la primul mandat. La momentul anunţării candidaturii pentru un post de deputat, Calista a devenit mediatizată dat fiind faptul că a fost consilierul personal al premierului Dacian Cioloş.
În prima sesiune legislativă, Calista a semnat, alături de colegii săi parlamentari, nu mai puţin de 24 de propuneri legislative, toate fiind în acest moment în circuitul legislativ.
Propunerile legislative semnate de Mara Calista vizează, printre altele, apărarea împotriva incendiilor, interzicerea temporară a exportului de lemne de foc, interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale, asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice sau regimul deşeurilor.
Deputatul USR Nicuşor Dan, fost lider al formaţiunii nou intrate în Legislativ, aflat, de asemenea, la primul mandat de parlamentar, s-a remarcat, în prima sesiune legislativă, prin iniţierea a 10 propuneri legislative, toate acestea fiind în circuit legislativ.
Printre domeniile de interes pe care Nicuşor Dan le-a promovat atunci când a iniţiat sau a co-semnat propuneri legislative se numără achiziţiile publice şi cele sectoriale, Legea societăţilor, concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, precum şi guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
Nicuşor Dan a semnat şi propuneri legislative de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a CCR, de modificare a Regulamentului Camerei şi a Statutul deputaţilor şi senatorilor.
Social-democrata Andreea Cosma, aflată şi ea la primul mandat, este fiica fostului preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, ale cărui probleme în justiţie au devenit notorii.
Andreea Cosma a devenit şi ea cunoscută datorită mediatizării intenţiei sale de a candida pentru un post de deputat, dat fiind faptul că era fiica lui Cosma, un important lider local al PSD Prahova.
În prima sesiune legislativă a acestui mandat, Andreea Cosma a semnat, în calitate de co-iniţiator şi spre deosebire de ceilalţi colegi aflaţi la primul mandat, o singură propunere legislativă, care are în vedere modificarea legislaţiei actuale privind circulaţia pe drumurile publice. Alături de Cosma, au semnat această propunere legislativă alţi 31 de deputaţi şi senatori, majoritatea colegii săi din PSD.
Propunerea legislativă a fost iniţiată practic de Tudor Ciuhodaru, un parlamentar cu state vechi, şi are în vedere instituirea obligativităţii efectuării şi promovării unui curs de prim ajutor în trafic, în vederea obţinerii permisului de conducere.
Andreea Cosma s-a remarcat, însă, prin faptul că a transmis Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI o scrisoare în care reclama „situaţia de la Prahova” legată de procurorul Mircea Negulescu şi relaţiile acestuia cu actualul şef al SRI Prahova, ea fiind şi audiată de acest for.